sâmbătă, 30 aprilie 2016

SĂRBĂTORILE, MOMENTE DE REAMINTIRE A ESENȚEI NOASTRE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Sursa: internet
Te-ai gândit vreodată de ce te comporți altfel cu ocazia sărbătorilor?
De ce atunci ești deschis(ă), ai răbdare, faci urări frumoase, te umpli de evlavie, iar sintagma pe care o folosești zilnic - „n-am timp!” - se anulează?
De ce sărbătorești doar la ocazii, când ai ocazia de a sărbători în fiecare clipă?
Și de când sărbătoarea înseamnă neapărat mâncare și băutură multă, dar în suflet...pustiu?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim puțin despre lucruri pe care le-am observat de-a lungul timpului, și care se repetă ciclic la fiecare dată însemnată pe calendar cu roșu.

Acest material nu se adresează și nu este recomandat habotnicilor, celor care se laudă cu orice ocazie cu smerenia și cucernicia lor, și nici celor care cred într-o divinitate nemiloasă, degrabă pedepsitoare și răzbunătoare.
Mă adresez celor cu mintea deschisă, celor care au sesizat că de sărbători, și numai atunci, ne comportăm într-un anume fel, scoțând de le naftalină comportamente care rămân bine ascunse în restul zilelor.


Gândește-te la o sărbătoare. Orice sărbătoare.
Atunci te comporți altfel decât în celelalte zile. În nebunia cumpărăturilor încerci să îți aduci aminte de evlavia și de bunătatea cu care ai fost înzestrat(ă), și să îi „scalzi” pe ceilalți în urări de bine, foarte bine și maxim.
Atunci respecți cu sfințenie anumite rituri și ritualuri pentru că așa știi, așa ai fost învățat(ă).

Dar stai puțin și gândește-te: cine îți spune ce și cum să faci, să te comporți pentru a fi corect(ă) și a da bine în fața celorlalți?

MINTEA.

Mintea este cea care își aduce aminte de comportamentul și atitudinea adoptate automat cu ocazia sărbătorilor, preluate de la apropiați ca pe niște programe de computer.
Mintea este cea care dictează un anumit tipar al existenței, în funcție de informațiile pe care le-ai acumulat cu sârg și pe care le folosești pentru „a fi în rând cu lumea”.

Oprește-te puțin și răspunde-ți cu sinceritate la întrebarea: ce este atât de special la Paști și Crăciun față de alte zile?
Ce s-ar întâmpla dacă în aceste zile te-ai comporta la fel ca în celelalte?
De ce ești altfel de Paști, de Crăciun sau altă zi anunțată de alții ca specială, față de zilele considerate „normale”?

Te apucă puțin revolta la citirea celor de mai sus? Te deranjează? De ce? Pentru că realizezi că încerci să fii altfel decât ești în restul vieții tale? Sau pentru că nu ți-a trecut niciodată prin gând că de sărbători oamenii se mint cu drag și spor?
De ce nu poți fi în fiecare zi la fel de „pur” ca de sărbători? Sau de ce nu ești sincer(ă) cu tine, și fii la fel de frustrat(ă), nemulțumit(ă) și rapid comentator al celorlalți și în zilele de sărbătoare?

Mintea ta este cea care îți spune să respecți ce ți se spune și ce ai fost învățat(ă) pentru că altfel îl superi pe Dumnezeu și deranjezi zen-ul celorlalți oameni.

Sursa: internet
Dar, cine a făcut aceste reguli? OAMENII!
Cine le flutură până la saturație în fața ta? Oamenii.

Tu ești cel/cea care alegi în cine, în ce, când, cum, cât și dacă te ajută în evoluția personală să crezi în ceea ce ai învățat sau ți se transmite.

Tu ești cel/cea care în fiecare an hotărăști că vrei să-i cânți prohodul lui Iisus, că vrei să mai fie răstignit încă o dată pentru tine pentru ca apoi să-L învii și să ai, astfel, un mare motiv de sărbătoare (a se citi să mănânci și să bei pentru binele burții tale și pentru adormirea minții și a ego-ului, care a mai bifat o „evlavie” întru liniște sufletească și calmare a conștiinței).
Altfel, nu ai ști ce să faci cu tine într-o zi normală, banală, o zi în care alții nu te-au anunțat că ar avea ceva deosebit sau special.

Tu alegi ce, cât, cum și de ce crezi ceva anume și nu altceva.
Tu crezi că cinstești pe Dumnezeu, Iisus sau pe vreun sfânt mai mult într-o anumită zi decât în alta.

Ești mai special de Crăciun?
Ești mai credincios de Paști sau mai evlavios într-o zi proclamată - tot de oameni - drept sărbătoare?
Îți spun eu: NU! Doar ai conștiința mai împăcată, mai liniștită că AI RESPECTAT O REGULĂ IMPUSĂ DE OAMENI!

A venit Dumnezeu să-ți spună ție, personal, să-L cinstești mai mult în anumite zile însemnate de oameni cu roșu, în timp ce în alte zile poți să-L uiți? Ai voie, că doar ești ocupat să-ți trăiești viața dictată de minte în fiecare moment, în fiecare respirație, în fiecare clipă ce se întinde între două bătăi ale inimii.

De ce te mulțumești să fii special(ă), să te comporți și să te manifești special doar în anumite zile, decretate tot de oameni drept speciale?
Te face Paștele, Crăciunul sau orice altă sărbătoare mai altfel decât în orice altă zi?
Îmi vei spune, probabil, că te simți special(ă) pentru că toți oamenii sărbătoresc. Așa, și? Dacă nu se dă comanda „liber la sărbătoare, neamule!”, nu știi să te simți deosebit(ă)?

Sursa: Internet
Dacă o trăire, o emoție, un sentiment îți creează atmosfera festivă, de ce nu poți face același lucru în fiecare zi? Doar tu creezi acea stare, tu ți-o generezi, nu ți-o transferă, transplantează sau implantează altcineva.

Doar nu ești într-un anumit fel cu ocazia sărbătorilor pentru că așa ți se spune, ci pentru că așa simți. Deci TU ți-ai (re)creat acea stare, nu ți-a generat-o calendarul, biserica, religia sau vreun preot.
Tu ești cel/cea care își amintește - în asemenea zile - cât de special(ă) ești. Ca o haină pe care o scoți de la naftalină periodic pentru a o purta. Doar că, în rest, haina rămâne tot în dulap, nu dispare nicăieri.
La fel este și atmosfera specială din sufletul tău pe care o scoți la suprafață cu ocazia zilelor declarate speciale. De către alți oameni.

Ce te împiedică să permanentizezi aceste trăiri, acest „special”, în fiecare moment al vieții, în fiecare respirație, în fiecare zâmbet, în clipele dintre două bătăi ale inimii?

Nu mâncarea pe care o consumi de sărbători te face special(ă), nici băutura și nici cei din jurul tău.
Nimeni nu te poate face ceva, cumva, cineva ce tu nu ești deja.
Nimeni și nimic nu îți poate da o stare dacă ea nu se află, deja, în tine.

Iar asta înseamnă că îți amintești de tine, de cât de special(ă) te-ai născut, de cât de unic(ă) ești, doar uneori; așa, de sărbători.

Cu alte cuvinte, sărbătoarea este ziua în care îți reamintești de tine, de esența ta. 
Doar că, din modestie, ai nevoie de un pretext pentru a te sărbători, aniversa, cinsti, onora și respecta pe tine, ființă unică!

Sursa: Internet
Dacă nu ai fi atât de preocupat(ă) să trăiești între două sărbători o viață liniară, plină de șabloane, reguli impuse și stereotipii, ai vedea că starea de celebrare este în tine în permanență.
Doar că, de (prea) multe ori este mai important să se respecte regulile altor oameni care spun că a te cinsti, a te onora, înseamnă fală, îngâmfare, egoism, blasfemie, etc.

Atunci când îți vei reaminti și vei ȘTI că o zi este declarată specială de către oameni, și că, deci, și tu poți să hotărăști că fiecare clipă a vieții tale e sărbătoare, vei înceta să trăiești prin și pentru alții, după regulile altora.
Abia atunci vei ști cu siguranță că TU EȘTI O SĂRBĂTOARE a fiecărei clipe, pentru că dacă tu nu ai fi, nu ai exista, atunci cine ar mai sărbători?

Iar când știi că fiecare clipă îți aparține deoarece este viața ta, de ce ai mai avea nevoie să-ți spună alții când și cum să te simți bine?

Mintea este cea care stabilește că azi e o sărbătoare mai mare decât mâine. Deci, tot mintea va ști că fiecare moment este de sărbătoare, de celebrare a ta, Omule creator!

Alegerea o face mintea, până ce îți vei înțelege menirea, însemnătatea, ESENȚA ta divină. Din acel moment devii CONȘTIINȚĂ pură pentru că în fiecare secundă este Paștele sau Crăciunul.
Până atunci nu vei fi decât un sclav al minții tale și a altora.

Momente de sărbătoare sau o viață în sărbătorire?
Creator sau creatură? 
Sclav sau conștiință?

Binețe, dragul meu cititor!

Sursa: Internet

dr. Edith Kadar 
Arad, 30 aprilie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 
 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/04/sarbatorile-momentul-de-reamintire.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 23 aprilie 2016

VIAȚA ÎN CONDIȚIONĂRILE EGO-ULUI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



Cât de des ți-ai condiționat fericirea și starea de bine cu unul sau mai multe  „trebuie”?
De câte ori te-ai declarat nefericit(ă) și nerealizat(ă) pentru că nu ai îndeplinit niște condiții care nici nu mai știi de unde sau de la cine veneau?
De câte ori nu ți-ai refuzat o bucurie doar pentru că ea îndeplinea numai condițiile sufletului tău și nu pe ale societății pe care ai proclamat-o „deținătoarea” de drepturi totale asupra vieții tale?

Binețe, cititorule!
Pornește, rogu-te, muzica și hai să povestim.



„Atunci când acceptarea de sine este înlocuită cu autoperfecționarea, tu renunți la fericirea la care ai dreptul chiar acum, fiind convins că trebuie mai întâi de toate să îndeplinești anumite criterii, cerințe și condiții. În acest fel… tu ajungi să te simți profund nefericit din cauza nenumăratelor cerințe pe care ți le impui singur(ă)

Sinele necondiționat nu cere fericire, căci aceasta este necondiționată. Pe de altă parte, egoul, convins de propriile lipsuri, se comportă din nou ca un antrenor de sport megaloman, creând o listă lungă de „cerințe” care „trebuie” îndeplinite pentru a fi fericit.

Spre exemplu, convingerea că „nu sunt suficient de bun” conduce la credința că „trebuie să fac mai mult”; convingerea că „sunt rău” conduce la  credința că „trebuie să fiu întotdeauna bun”; convingerea că „greșesc” conduce la credința că „trebuie să fac totul corect”;   teama că „nu însemn nimic” conduce la credința că „trebuie să fac ceva”.  Iar lista continuă la nesfârșit”.

Iată câteva „cerințe” care ne-au „desenat” viața și traiul zilnic: 

„Pentru a fi fericit(ă) trebuie…
• …să fiu simpatizat(ă) de toată lumea
• …să am întotdeauna dreptate
• …să fiu întotdeauna bun(ă)
• …să dețin întotdeauna controlul
• …să fiu întotdeauna tratat(ă) corect de ceilalți
• …să merit acest lucru
• …să fac un efort
• …să nu mă înfurii niciodată
• …să fiu perfect(ă)
• …să nu întârzii niciodată
• …să nu las niciodată garda jos
• …să îmi ascund sentimentele
• …să nu fiu niciodată vulnerabil(ă)

Ar fi util să-ți faci o listă cu toate „cerințele” pe care ți le-ai creat singur(ă). În astfel de cazuri, cerințele par mai degrabă legi universale decât iluzii personale.(…)

Ego-ul își focalizează tirul judecăților critice, condamnărilor, cerințelor și autoperfecționării asupra corpului fizic. El declară în fiecare zi un război împotriva celulitei, firelor de păr alb, firelor despicate, ridurilor, pielii atârnate, sânilor căzuți, burții, caloriilor și acneei. Cum ai putea fi fericit în condițiile în care colesterolul tău iese din limitele prescrise? Ego-ul încearcă la infinit să-și cosmetizeze fragila fericire printr-o operație de chirurgie cosmetică, prin cultivarea senzualității, prin folosirea măștilor faciale și prin exerciții fizice dure.(…)

La infinit, noi ne promitem că după fiecare nou „trebuie” o să fim fericiți pentru totdeauna. Problema e că fără acceptare de sine, autoperfecționarea și „cerințele” nu se termină niciodată. Egoul este dependent de „cerințe”, căci este convins că fericirea necesită condiții perfecte. Mai mult, el nu poate fi niciodată satisfăcut, prin însăși natura sa. El nu poate fi decât cel mult transcens.

Prin urmare, noi avem de ales: fie încercăm în zadar să ne ocupăm de toate „cerințele” pentru a fi fericiți, fie luăm decizia de a fi fericiți în orice condiții! Noi putem face acest lucru prin cultivarea acceptării de sine, pornind de la premisa că fericirea este oricum gratuită”. 

(fragmente din cartea „Fericirea ACUM!” de Robert Holden)




Știi că ești perfect(ă) așa cum ești?
Știi că nu putem fi la 50 de ani la fel ca și la 20 de ani? Altfel, ce rol ar mai avea evoluția? Ar însemna să ne dorim să rămânem imobili în viață într-o perioadă pe care alții au declarat-o optimă. Iar aceasta se numește stagnare.

Știi că nu ne putem încadra cu toții în limitele valorilor pe care alții încearcă să ni le impună, folosindu-se de sentimentul de vinovăție pe care îl acceptăm atât de ușor? 
Dacă toți am avea măsuri 90-60-90, lumea ar fi plictisitoare. Dacă toți am cântări cât zic alții că e ideal, ar fi o lume de clone retușate la standard. 

Dacă am fi cu toții la fel, încadrați în normele de „normalitate” atât ca fizic, cât și psihic, dacă toți am avea aceeași tensiune arterială, colesterol sau glicemie, dacă la 80 de ani am arăta ca la 30, am fi cu toții neschimbați, nu ne-am diferenția prin nimic, am fi liniari, plictisitori. 
Așa vrei să fii? Asta e fericirea pentru tine? 

Vrei să fii doar unul/una dintre cei mulți sau accepți că ești original(ă), UNIC(Ă)?

Acceptă-te așa cum ești, nu-ți mai inventa defecte, nu mai condiționa starea de bine. Toate acestea - fericirea, starea de bine -  există deja, dar tu le refuzi, punând condiții.
Ești perfect(ă) așa cum ești, slab(ă) sau gras(ă), tânăr(ă) sau bătrân(ă), cu su fără riduri, cu sau fără celulită. 

Nicio condiționare nu aduce fericire și liniște sufletească, ci doar și mai mult tumult sufletesc și boli.
Acceptă-te și vei vedea că viața ta se va schimba fără eforturi. Ea va curge lin pentru că nu va mai întâlni barajele lui „trebuie”. Iar aceasta aduce împlinirea Sinelui.

Alege să înțelegi de ce ești așa, ce vrea de la tine Universul și Dumnezeu. Altfel vei ajunge să-l contești pe însăși Creator, considerând că ești mai bun(ă) decât el. 
Iar când ajungi să te înțelegi așa cum ești aici și acum, eviți orice boală, alegând acceptarea și nu lupta.

Alege să te distrezi și să te simți bine în viața ta, evitând „luptele” inutile dictate de ego.

Ego-ul te condiționează.
Sinele te împlinește.
Ce alegi?



Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 05 octombrie, 2014

 *     *     *     *     *     *    * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 


Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 21 aprilie 2016

SCOPUL CARE SCUZĂ MIJLOACELE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Se spune că mijloacele folosite în viață pot fi iertate atât timp cât scopul este unul lăudabil, salvator, ajutător de semeni.

Așa este în teorie, dar practica ține de subiectivitatea interpretării fiecărui om. Pentru fiecare individ, „lăudabil, salvator, ajutător de semen” are o altă semnificație, o conotație diferită în funcție de caracterul din dotare.

Ceea ce pentru tine este un scop măreț, pentru mine poate fi foarte josnic, ilegal sau imoral. Sau invers.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim despre un subiect pe care l-ai trăit și experimentat sigur de-a lungul vieții, indiferent de ce parte a baricadei erai.

Fă-te comod(ă), pornește muzica și hai să începem.


Cu toții am avut experiențe de viață în care a trebuit să facem un lucru nu tocmai corect din punct de vedere legal, dar obligatoriu pentru a salva o viață sau o situație.

Atunci când ai copii, te vezi nevoit(ă) deseori să folosești mijloace...originale în scopul de a liniști puiul de om.
Pompierii sunt obligați să distrugă case sau apartamente vecine pentru a stinge un foc sau a salva vieți.

Și exemplele ar putea continua. 
Sunt convinsă că știi despre ce vorbesc.

Dar, există (prea) multe situații în care această zicală devine un slogan de viață pentru cei cu caracter sublim, dar care lipsește cu desăvârșire.
Mă refer la persoanele dispuse să facă orice, pardon, ORICE, pentru a-și împlini aspirațiile, chiar și să calce peste cadavre, să calce peste toți cei ce le stau în calea realizării viselor devenite obsesii. 
De multe ori, ei nu mai au mamă, nu mai au nici tată, nici prieteni, dacă aceștia nu sunt de acord cu planurile lor.

Ei ajung să mintă, să manipuleze, și ajung experți în a-i ataca pe cei ce le intersectează existența și a le răstălmăci vorbele, până ce ajung bietele victime să creadă că ele au luat-o razna, nu maeștrii în orice mijloace.

Eu îi numesc oameni cu puța mică, ce nu au curajul de a merge pe căi normale, ba chiar le consideră plictisitoare. 
Singura lor valoare și capacitate este de a ieși în evidență folosind ORICE mijloace, doar să-și atingă scopul, egal despre ce este vorba în propoziția existenței lor uniforme și fade.



Dar nu despre ei se vrea a fi acest material. 
Am făcut doar o introducere pentru a fi sigură că știi despre ce tipologie umană vorbesc. 
Nu merită să cheltuim energie și să o investim în neantul existenței lor.

Aș vrea, în schimb, să abordez un subiect foarte sensibil: despre cei ce fac aceste lucruri în domeniul evoluției și transformării personale.

Cum poți recunoaște o persoană care se folosește de dorința și disperarea omului aflat în căutarea definiției lui, a sa însăși, în scopul de a obține beneficii DOAR personale.
Scopul scuză mijloacele, îți amintești?
Și mai e una: drumul spre iad e pavat cu bune intenții.

Cum poți recunoaște o persoană care te poate ajuta cu adevărat, și cum o deosebești de un impostor?

Ai putea-o recunoaște dacă nu ar exista disperarea, „cârligul” care îi atrage ca un magnet pe cei ce mint și vând iluzii.

Cu cât ești mai disperat și mai nerăbdător, cu atât vei ignora semnalele corpului și ale sufletului care îți spun să șezi blând(ă), să te liniștești.

Se spune că atunci când discipolul e pregătit, apare și maestrul.
Dar atunci când ești disperat(ă), te pregătești pentru apariția șarlatanilor.

Să presupunem că vrei să te schimbi, să fii altceva decât până acum.
Dacă pornirea e a ta și vine ca urmare a introspecțiilor tale, vei găsi calea ce ți se potrivește fără frica de a-i supăra pe „binevoitorii” care îți spun că cea mai bună metodă e - indubitabil - a lor.
Atunci totul curge normal, schimbarea curge nestingherită, ca o apă de izvor.

Dar dacă pornirea schimbării vine din singurătate și plictiseală și e motivată de „hai să fac și eu ceva ce e la modă”, îți vei crea propria lume, populată cu iluzia evoluției. 
Atunci aderi la curente, mișcări, urmezi cursuri din care nu înțelegi nici jumătate, citești tot ce îți cade la mână, și nici măcar nu observi că te mulțumești cu o himeră, te minți că evoluezi, dar viața ta rămâne la fel de fadă, anostă și neinteresantă în afara acelor întâlniri cu oameni pe care îi crezi evoluați.



Te înșeli. 
Mulți dintre ei sunt la fel de debusolați ca și tine, la fel de avizi de informație, la fel de însetați de cunoaștere, la fel de înfometați de adevăr, la fel de dornici de a se regăsi pe ei înșiși.

Când căutarea are un scop precis și nu dăunează voit nimănui, la capătul drumului se află liniștea și împlinirea sufletească ce înzestrează cu mijloace utile pentru toată lumea.

Când căutarea nu are nici un scop precis ci doar acoperă timpii morți ai cotidianului tău, la capătul drumului se află disperarea ce supune mijloacele orgoliilor și vanității, ale tale sau ale altora.

Depinde ce alegi.
Nu pot să-ți spun ce și cum să faci. Calea, mijloacele și destinația ta sunt altele.

Pot, în schimb, să-ți povestesc puțin despre mine, despre câteva din încercările mele.
Odată, mai demult, pe la începuturile căutărilor mele, eram înscrisă pe mai multe grupuri de discuții pe teme de spiritualitate, astrologie, transformare personală. Credeam că totul e extraordinar, că oamenii sunt plini de cunoaștere, iar eu eram plină de regrete pentru timpul pe care l-am irosit până atunci.
Mi se părea că toți cei de acolo știu atât de multe, iar eu sunt atât de în afară încât aveam senzația că nu voi reuși să pricep ceva într-o viață. 

Apoi, m-am obișnuit cu „locatarii”; am văzut că erau destule persoane în fiecare grup care aveau ca ocupație distribuirea de materiale tematice fără număr. 
Era când o persoană distribuia zeci de titluri și materiale pe zi. 

Citeam tot ce îmi apărea la orizontul (considerat de mine) îngust al cunoașterii mele.
Unele materiale erau groaznice și ca stil și ca informație, dar mă convingeam că doar ego-ul meu este cel ce se opune. Apoi, în timp, am văzut că așa era, intuiția funcționa bine.
Exista și există multă maculatură spirituală ce nu numai că nu ajută, dar chiar poate distorsiona mult realitatea și îndepărta omul de la adevărata sa chemare.

Și așa am început să vizitez bloguri și site-uri, și să-mi fac o idee despre ce, cum și cât se publică. 
Așa am văzut că sunt multe bloguri sau site-uri care dau copy-paste, nepublicând nimic original. 


Dar am văzut și pagini care publicau materiale al căror stil nu era al posesorului blogului, ci era al unor personalități cunoscute: Aivanhov, Osho, Walsh, sau alții, iar sursa nu era trecută. 
Bineînțeles, cititorul neavizat era vrăjit de profunzimea gândirii lui X, posesor de blog, îl felicita, iar acesta mulțumea cu multă sfioșenie, „uitând” chiar și atunci să spună adevărul. 
Iar dacă te punea sfântul să atragi atenția unei astfel de persoane, se dezlănțuia iadul, și te ataca tot pe tine, reproșându-ți că împiedici răspândirea informației. 
Și știi ce făceau mulți cititori? Îi luau apărarea tot plagiatorului, făcându-te tot pe tine troacă de porci.  

Sigur, se spune că scopul scuză mijloacele, dar nu cred că furtul, plagiatul, sau cum s-o numi, este un mijloc optim pentru scopul de a-i ajuta pe cei aflați pe cărarea căutării de sine.

Ce nu trebuie să uităm este faptul că acești plagiatori-manipulatori-răspândaci sesizează setea omului de a se culturaliza oricum, cu orice preț. 
Iar acest „oricum, cu orice preț” creează persoanele cu moralitate îndoielnică, avide după atenție, dispuse să obțină acel preț.

Cum îi poți recunoaște și cum te poți feri?

Ți-am spus, nu mai fi disperat(ă), nu mai fi umil(ă).

Întâlnesc des mesaje gen: „vreau să evoluez spiritual; puteți să-mi sugerați site-uri unde să pot descărca gratis cât mai multe cărți?”
Fascinant! Îți începi călătoria printr-o minciună, printr-un furt, prin ceva ce blochează nu duce la evoluție?
Cum poți crede că te vei lumina la creierul capului dacă înșeli, furi, plagiezi? 
Cum crezi că poți elimina întunericul necunoașterii și ignoranța crasă înșelând, iluzionându-te pe tine, de fapt?

Una din capcanele ego-ului spiritual este să crezi că ți se cuvin toate, doar ești pe cale să devii F.Z.L. adică ființă zburătoare în/de lumină. 
Cum îți ridici un pic căpșorul ce începe să se trezească, cum ai pretenția ca totul să-ți vină gratis, că totul ți se cuvine, și că cei care cer ceva la schimb sunt scârbe și vor arde în focul iadului de nestins.

Serios? Dar du-te tu la serviciul tău și lucrează fără bani. Care este diferența?


Tot ce ți-am povestit am trăit și eu, am experimentat, am făcut cucuie de la atâta dat cu capul.
Și eu am vrut să evoluez spiritual călăuzită de ego și de orgoliul spiritual.

Am căzut, m-am ridicat, am încercat altfel; am mai căzut, m-am mai lovit, dar, la un moment dat, am văzut că nu mă mai doare nimic, nici măcar orgoliul sau vanitatea, și că singura care a avut de câștigat am fost tot eu. 

Nu știu să îți spun care este calea ta.
Dar știu să-ți spun cu siguranță un lucru: dacă ai răbdare cu tine, dacă nu vrei evoluție contra cronometru și dacă nu lași mintea să îți „croșeteze” o destinație cum zic alții, sigur te vei regăsi într-o zi.
Nu fi disperat(ă) și nu crede chiar tot ce ți se spune. 
Capacitatea de a cerne binele de rău și de a-ți asculta intuiția nu se demodează niciodată, și nu-ți poate fi luată.

Ai încredere că vei ajunge acolo unde ți se cuvine.
Când acesta este scopul, mijloacele apărute sunt optime pentru tine și pentru cei din jur.

Dacă vrei evoluție fast-food, vei aduna informație inutilă ție ce-ți va îngropa vigilența și îți va adormi simțurile. 
Atunci vor apare toți „binevoitorii” pentru care scopul scuză orice mijloace, iar „bunele” lor intenții vor pava calea spre propriul tău infern.

Ai încredere în tine, pentru că acolo se află întreaga ta cunoaștere.
Când crezi că te împotmolești, universul îți scoate în cale persoana care să te ajute temporar pentru a-ți regăsi calea spre tine.
Nu ai nevoie de cineva anume care să te dirijeze.

În tine și în jurul tău sunt toate mijloacele de care ai nevoie. Care este scopul tău?

Binețe, dragă cititorule!


 dr. Edith Kadar 
Arad, 23 decembrie 2015


 *     *     *     *     *     *    * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 15 aprilie 2016

RECUNOAȘTEREA GREȘELII, O VIRTUTE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Niciodată nu e prea târziu să recunoști că ai greșit și să spui cuvintele magice „îmi pare rău!”.

Vei pune, astfel, punct unei perioade neplăcute din viața ta, care ți-a adus mai mult sau mai puțin tumult sufletesc.

Doar orgoliul și vanitatea te pot împiedica să închizi această „ușă” prin care ți se strecoară frici, furii, ranchiuni.

Nu ai nimic de demonstrat nimănui, deoarece nu este o întrecere a virtuților.
Este, pur și simplu, o lecție de învățat, una care te poate ajuta să crești, să te dezvolți ca om, ca entitate.

Orgoliul și vanitatea te pot împiedica să vezi oportunitatea de a rezolva probleme, a elimina emoții distructive pentru suflet și a închide uși spre trecutul nerezolvat.

Cu cât îți recunoști mai ușor greșeala, cu atât te eliberezi mai repede de blocajele ce te pot duce mai târziu la boli.

A admite că ai greșit e o virtute și nu o slăbiciune.

A accepta că poți greși este un gest important de iertare a ta.
Este declarația ta de independență față de părerea celorlalți.
Este un act major de acceptare necondiționată a ta.

Este declarația ta de iubire față de tine.

Închide ușa trecutului pentru a putea savura liniștea prezentului!

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 27 octombrie 2015

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(

http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/10/recunoasterea-greselii-o-virtute.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 11 aprilie 2016

FII BLÂND(Ă) CU TINE!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Binețe, cititorule!

Un accesoriu obligatoriu în viața de zi cu zi este umorul, buna dispoziție.

Una din cauzele conflictelor emoționale care duc la îmbolnăvire este dramatismul cu care „încasăm” fiecare situație întâlnită.

Luăm totul personal, chiar dacă interlocutorul nu a avut nicio intenție să facă rău. Căutăm sensuri ascunse în spatele unor simple afirmații, alimentând astfel paranoia cotidiană.
Nu mai știm să vedem sensul figurat al comunicării, totul este la propriu.
Lumea este a noastră, și o apărăm cu îndârjire după propriile noastre legi. Ceilalți încep să devină inamici (sau in-amici) pentru simplul fapt că nu împărtășesc părerile și credințele noastre.

Azi așa, mâine la fel... la un moment dat ne trezim obosiți, neputincioși, lipsiți de vlaga vieții; extenuați de donquijotismul pe care ni l-am asumat singuri.
Iar atunci devenim victime: „de ce eu?... de ce mie mi se întâmplă asta?... eu n-am greșit nimmănui nimic!...”

Ba da! Te-ai trădat pe tine uitând să trăiești, să vezi pădurea și nu fiecare copac, să îți îndeplinești menirea.
Care? 
Aceea de a te găsi pe tine, dând la o parte tot molozul vieții celorlalți.
Aceea de a te împlini pe tine, care ești unic, inimitabil, original.
Aceea de a fi liber, trăindu-ți și asumându-ți propriile credințe.

Cum să faci asta într-o lume atât de crudă, vei zice?
Realizând că viața trebuie trăită creând fiecare moment al ei și nu ajustând-o în permanență și adaptând-o la cotidianul celorlalți.
Neuitând să respiri corect aerul care îți împlinește și cizelează viața.
Neluând totul atât de serios, atât de dramatic.


Încearcă să vezi în fiecare situație partea bună, chiar dacă la prima impresie totul îți pare potrivnic și negativ. Nimic nu vine fără o lecție de învățat sau de aplicat.
Folosește umorul pentru a trece mai ușor peste probleme și a vedea lucrurile fără umbra încrâncenării.
Alege să vezi și partea luminoasă a situațiilor, și astfel vei avea detașarea care aduce cele mai bune și mai optime rezolvări.

Nimeni nu are nimic cu tine, în afară de tine însuți! 

Alege să nu îți trădezi sufletul, și fă-l să râdă în fiecare zi!

Binețe, cititorule!




dr. Edith Kadar
Arad, 11 noiembrie 2014

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/04/fii-blanda-cu-tine.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 7 aprilie 2016

Despre AUTOLIMITARE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Fii liber în tot ceea ce faci.
Eliberează-te de frica de a nu supăra vreo persoană, vreun sistem sau vreo divinitate.
Singura persoană pe care o poți supăra ești chiar tu, deoarece vei ajunge prins(ă) și închis(ă) în capcana temerilor.

Ai curajul de a fi credincios alegerilor pe care le faci, chiar dacă cei din jur vor încerca să te convingă că  nu e bine.
Susține-ți părerile dacă crezi cu adevărat în ele și simți că te reprezintă.
Renunță la teorii învechite și la idei preconcepute care nu fac decât să te împiedice să treci la acțiune, să schimbi ceva, să ieși din izolarea autoimpusă.

Poți face oricând pasul în necunoscutul care îți va aduce noutatea în viață. Trebuie doar să fii sătul(ă) de atâta teorie limitativă și însetat(ă) de practica eliberatoare.

Înlătură comoditatea răului cunoscut, și încearcă noutatea tărâmului de dincolo de „zidurile” știute.
Mai binele sigur nu e în zona care te-a făcut nefericit(ă), neîmplinit(ă).

Alege să explorezi necunoscutul, să cauți, să te cauți în afara realității de până atunci, și vei găsi ceea ce te împlinește.

Totul e să ai curajul să te eliberezi și dorința de a fi liber(ă) de încorsetări.

Liber sau limitat?

Binețe, dragă cititorule!


dr. Edith Kadar
Arad, 01 iulie 2015

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/04/despre-autolimitare.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 5 aprilie 2016

PRIMEȘTI DOAR CEEA CE CERI ÎN VIAȚĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



În cazul în care ai uitat, dă-mi voie să-ți reamintesc că...

...viitorul strălucitor și mult visat nu năvălește peste tine și în viața ta uniformă, limitată și monotonă în timp ce îți plângi de milă cât de nedreaptă este soarta.

Viitorul luminos și mult dorit nu se creează din neant și nu se materializează cu dedicație specială pentru tine, cât timp tu te irosești într-o slujbă, relație sau situație de viață care ți-a blocat devenirea.

Două facultăți și trei masterate nu îți confecționează un viitor confortabil. Îți dau doar abilitățile pentru a ți-l „croșeta” singur(ă).

O slujbă bine plătită, unde să primești recunoașterea muncii tale nu ți se va oferi în timp ce îți umpli zilele vânzând morcovi în piață. Tu ți-o cauți și ți-o creezi crezând în tine și în talentul tău.

O relație de vis nu se teleportează în viața ta cu tot cu Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana în timp ce îți irosești vremea și viața cu parteneri/e de umplutură, total nepotriviți „ca să nu rămân singur(ă)”.
Tu ți-o atragi, fiind consecvent(ă) în ceea ce îți dorești.

O foarte înțeleaptă persoană, Ileana Vulpescu, a spus că „dacă nu știi ce să ceri, viața nu știe ce să îți dea”.

Pentru a primi ceea ce vrei trebuie, mai întâi, să știi ce vrei, apoi să fii realist(ă) în dorințele tale, să fii consecvent în a-ți urmări pas cu pas împlinirea a ce-ți dorești, și să ai răbdarea de a obține rezultatele.
În fond, este vorba despre tine într-un viitor care îți aparține. Dacă știi ce să ceri, viața va ști ce să-ți dea.

Nu mă crezi? Încearcă!

Binețe, dragă cititorule!



dr. Edith Kadar
Arad, 11 noiembrie 2015

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/11/primesti-doar-ceea-ce-ceri-in-viata.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.