vineri, 9 octombrie 2015

EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


Imaginează-ți, pentru câteva minute, că în viața ta nu a existat și nu există aparatură de orice fel.
Nu fă aprecieri, nu comenta; doar imaginează-ți.
Dacă poți. Dacă nu...ești liber; eliberat de corvoada de a citi următoarele rânduri, liber de a te întoarce la gadget-urile tale dragi, care îți definesc, îți colorează și îți dictează viața.

Gata? Au rămas doar cei ce-și pot accesa imaginația? Mulțumesc!
Pornește, te rog, muzica, și hai să povestim...


Să recapitulăm: accesează zona imaginației în care tu, cititorule (binețe!), ai o viață lipsită de electricitate, de aparatură, de internet, de tablete, de telefoane, televizor, radio, etc. 

Nu DVD-uri, nu calculatoare.
Doar tu și ceilalți, în forma ordinară, banală, originală și plină de esență a manifestării umane.

Poți? 


Deci...

Nu ai avea habar cine conduce teritoriul tău, sau dacă îl conduce cineva.


Nu ai afla din alte surse cum va fi vremea de afară pentru următoarea perioadă, ci va trebui să afli asta singur(ă). Cum? Găsești tu modalitatea, că doar nu aștepți totul mură-n gură, nu?


Nu ai de unde să afli că  „gras” sau „slab” folosit azi până la saturație înseamnă, de fapt „puternic” sau „lipsit de vlagă”, „apt de a munci și de a se înmulți” și „nesemnificativ pentru specie”. 


Nu ți-ar spune nimeni că valoarea ta este dată de munca în folosul altuia, și că munca pentru tine se numește egoism. Pentru că nu ar exista criterii știute doar de ei, oamenii care nu au muncit fizic vreun minut în viața lor și nu au făcut multe alte lucruri pe care ei le apreciază, le notează, le dictează, le declară și le declamă deoarece sunt sublime. Dar le lipsește cu desăvârșire, coane Fănică! 

În lipsa mass-media ai afla oare, vreodată, că „prea înalt” e dubios, iar „prea scund” e o plagă?




Că dacă  nu ai unghiile de o anumită lungime și vopsite într-un anumit fel, ci  le ai normale, de nuanță roz-sănătos, ești depășit și de ne-luat în seamă?


Ai fi oftat vreodată adânc în alveolele pulmonare de oftică știind că hainele tale nu sunt de la o anumită firmă, aleasă pe sprânceană, iar astfel nu poți primi din partea altora aprobarea de a exista într-un spațiu denumit  „La societatea pompoasă”?


Ai fi bănuit vreodată că ridurile tale sunt dizgrațioase, părul cărunt e o măsură a „expirării” și nu a maturizării tale, și că 40 de ani e vârsta la care ar fi bine să eliberezi societatea de prezența ta, ești liber să mori deja, cel puțin în afirmații făcute, întreținute și răspândite de cei ce au „descoperit” secretul vieții?


Cum ai fi dormit dacă nu ai fi fost anunțat(ă) zilnic care este ritmul corect al respirației, alimentației, excreției și reproducerii, precum și ordinea corectă de efectuare a lor?



                         


Crezi că dacă nu îți spuneau „specialiștii” că ai organele genitale cu jumătate de milimetru mai mici sau mai mari față de un anumit standard, al lor, ai fi putut călca la fel?


Dacă nu ai fi știut vreodată că sânii sunt prea mici, prea mari, prea...cu sfârcuri, ai fi putut să te trezești dimineața?


Ce zici de șocul de a afla că buzele naturale rules, iar botoxul sau siliconul ar fi fost doar cuvinte din dicționarul vreunei populații de pigmei din jungla amazoniană?


Câtă siguranță ai mai fi avut pe tine dacă nu ai fi fost anunțat periodic, sistematic și cu insistență că va veni un cutremur cu magnitudine distrugătoare sau o epidemie indubitabilă, cu nume de animal, purtată cu fală de o armată de viruși hotărâți să preia conducerea planetei, și care se află, indubitabil, la granițele țării tale, verificându-li-se pașaportul, bag seamă?


Dar dacă nu ai fi fost informat(ă) cu multă seriozitate că iarna vine zăpada, va fi viscol și frig, iar vara e caniculă, puteai să te închei la pantofi?


Scaunul zilnic ar mai fi fost normal dacă nu ai fi fost anunțat de câte ori își dau aere, adică elimină gazele proprii, ilustrele staruri, starlete, steluțe, luminițe și punctulețe din „tavanul” artistic și politic?


Cum ai mai fi putut mânca dacă nu ai fi aflat că falsul (gene, buze, sprâncene, păr, organe) e adevărat, iar naturalul e dizgrațios? Ai fi putut trăi cu ideea că doar tu te apreciezi, și în lipsa opiniilor altora ai fi fost perfect(ă) așa cum ești?

Cum ai fi știut să vorbești, când și cum să o faci, că nu e frumos să jignești pe cel care tocmai te-a desființat, dacă nu ar fi existat atât de mulți „binevoitori” preocupați numai de „binele” tău și care se folosesc de orice prilej pentru a te mustra și a-ți arăta semnul „na-na” cu degetul arătător, însoțit de una din sprâncene în poziția arcuit-zbârliform?


Poți să crezi că ai fi putut ști singur(ă) ce, când și cum să mănânci; când, unde și cu cine să dormi sau nu; cum să te îmbraci pentru a te simți bine în pielea ta și nu pentru că niște personaje androgine spun femeilor să se masculinizeze, iar bărbaților cum să se feminizeze în 10 mișcări?


Dar, ultima provocare....


Ce formă ar fi căpătat, oare, laringele tău și corzile vocale dacă ai fi fost nevoit să discuți în fiecare zi fără vreo interfață, doar față în față cu interlocutorii, să îți expui gândurile, să povestești despre tine și viața ta prin prisma minții, inimii și sufletului tău; dacă ai fi fost nevoit(ă) să porți conversații neîntrerupte de sunetul telefonului sau altui aparat; să îți privești partenerul(a) în ochi și să-i spui ceea ce simți, fără a folosi vreun clișeu prefabricat, pus la dispoziție de cei care te vor leneș pentru că așa ești ușor de manevrat?...


                                             *     *     *     *     *     *     *  


Ai reușit să-ți imaginezi că în viața ta nu a existat și nu există aparatură de orice fel, și cum ar fi fost atunci?


Bun! 

Întrebare : CU CE RĂMÂI?
Cu nimic, doar cu tine însuți cu care nu prea știi ce să faci, pentru că nu ți-o spune nimeni?

OK, doar întrebam...
Întoarce-te la ale tale, pune-ți imaginația înapoi în cui, și fă ce știi tu mai bine.



Binețe, cititorule!

dr. Edith Kadar


Arad, 16 iulie, 2013