sâmbătă, 11 iulie 2015

Gândul zilei - 11 iulie 2015 - EȘTI CEEA CE HOTĂRĂȘTI SĂ FII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                        *    *     *     *     *     *     *



Știai că...
... tot ce ți se întâmplă este consecința tuturor hotărârilor pe care le-ai luat de-a lungul vieții tale?

Faptul că nu ți-ai ascultat intuiția, este o hotărâre a ta.
Faptul că ai lăsat pe alții să-ți decidă soarta a fost tot o hotărâre de-a ta.

Nimeni nu te poate forța să accepți o situație sau o persoană care nu îți place. Îți poate sugera, poate insista, dar o va face pentru a-ți impune propria-i voință. Iar aceasta o accepți cu voia ta.

Nimeni nu îți poate creiona viața fără „da”-ul tău.
Încearcă să înțelegi și nu mai da vina pe altcineva sau altceva. Nu despre găsirea țapilor ispășitori e vorba în viață, ci despre îndreptarea situației.

Nu-ți pierde vreme și energie în a numi vinovați pentru cursul vieții tale; în fond, nu altcineva trăiește în locul tău, viața ta, în absența ta. Sau, ți-ai luat un mic concediu de la tine?
Unde ai fost atunci când ai luat deciziile neinspirate? În vacanță?

Dacă ești nemulțumit(ă) de direcția pe care ai apucat-o în viața ta, nu uita că poți reveni oricând pe cale, fără a mai irosi nimic din... tine.

Alege calea către tine și nu te lăsa rătăcit de învinuiri ce storc vlaga și bucuria din viața ta.

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 11 iulie 2015