miercuri, 8 iulie 2015

ILUZIA PARTENERIATULUI PERFECT

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                 *    *    *    *    *    *    *


OK, gata! M-am săturat de lamentări ieftine, chiar gratuite!

Peste tot unde mă uit, dau de materiale, citate, fragmente, paragrafe, păreri, ofuri, cugetări profunde din puțul gândirii, și alte forme de exprimări, toate având același subiect: singurătatea căutătorului de partener(ă) perfect(ă)!

Internetul este inundat de atât de multe eseuri lacrimogene pe această temă încât ești înclinat să crezi că perfecțiunea parteneriatului de cuplu este doar o noțiune teoretică, inventată de cei care umblă cu capetele în primele straturi de nori: poeți, scriitori, pictori, sculptori, și alți artiști. 

Toată lumea discută, știe la nivel teoretic, dar, din câte se pare, practica distruge norișorii pe care se dorește plutirea.

Mie îmi ajunge! Sunt sătulă de jeluiala asta și m-am hotărât să pun întrebări. Că așa sunt eu, curioasă.

Deci...zi-mi și mie ce dracu vrei să spui când vorbești despre „relația perfectă”?
Ce înseamnă, în primul rând, „perfect” pentru tine? Definește-mi. 
Și ce înseamnă „partener(ă) perfect(ă)”, tot pentru știința ta, că doar despre tine e vorba în frază, nu?

Zi-mi, mai întâi, cât de perfect(ă) ești tu. 
Explică-mi, pe larg și pe scurt, care sunt caracteristicile, abilitățile, calitățile, care fac din tine partenerul/partenera perfect(ă) la care visează întreaga planetă?
Povestește-mi despre tot ceea ce te face pe tine dezirabil(ă), plăcut(ă) și perfect(ă) ca suflet pereche al cuiva.

Măcar știi să-ți faci portretul obiectiv pe o jumătate de pagină A4?
Atenție!!!... am zis „obiectiv”; și real, mai adaug. 
Adică, așa cum ești tu acum. Și nu cum ai vrea să te vadă lumea sau cum visezi cu ochii deschiși să fii văzut(ă) în timp ce constați inteligent că „toți bărbații e porci!”, sau extraordinarul „ în afară de mama, toate femeile e curve!”



Deci... în mod real, cum ești?
Descrie-ți perfecțiunea ta de acum. Ce te face pe tine, atoateștiutorule, partenerul(a) ideal(ă)?
Ai scris? Bun! Deci toate alea te fac idealul unei întregi planete, nu?
Cum, nu? Păi, nu tu ai spus că vrei perfecțiunea? Sau sunt mai multe forme de perfecțiune? Fiecare o are pe a lui, zici? Îhî, fascinant!

Și atunci repetă-mi, te rog, pentru capul meu greu, de ce cei/cele pe care i-ai/le-ai întâlnit până acum nu au fost perfecți(e)? Ți-a lipsit temporar creierul? Era în vacanță? Neuronii erau în revizie tehnică?

Doamnă dragă, nu l-ai văzut din prima că-i neam prost, că-i libidinos, că se uită după fuste, că e zgârcit, și alte cele? Nu? Dar unde îți era privirea? În viitor, imaginându-ți cum îl vei schimba? Sau punându-ți prenumele lângă numele lui de familie să vezi dacă se potrivește?

Domnule drag, tu nu ai văzut de la început cum arată, cum se îmbracă și se comportă, sau că nu-i în stare să scoată pe gură decât 50 de cuvinte aranjate aleatoriu în propoziții scurte, că fraze...e prea mult?!

Chiar nimeni nu a văzut nimic din prima? Sau te-ai gândit să-ți activezi superputerea de a schimba instant orice om în idealul creierului capului tău perfect odihnit, nu? Oh, da!

Bun! Să zicem că n-ai știut din prima, nu te-a învățat nimeni și ai avut noțiuni teoretice despre cuantica parteneriatului din telenovele, romanele Sandrei Brown sau filmele de la cinema.
Dar, a treia, a cincea sau a șaptesprezecea oară unde ți-a fost capul?
De ce insiști să găsești aceeași tipologie de partener(ă) care te-a făcut, deja, să suferi?
De ce insiști să-ți cauți partener(ă) după chipul și asemănarea părintelui de sex opus?

Cât de perfect ești tu acum? Șușotește-mi, te rog, la ureche.


Să recapitulăm: habar nu ai ce te face pe tine partener(ă) perfect(ă); habar nu ai cum ar trebui să fie partenerul(a) ideal(ă); dai cu oiștea-n gard într-o veselie, și în loc să stai pe curul tău și să vezi ce dracu' o fi în capul tău, te apuci să te lamentezi peste tot că sufletul tău pereche nu există?

Fascinant! Și pe ce criterii, mă rog, ai tras aceste concluzii? Pe aceleași cu care îți alegi partenerul(a)?
Uimitor! Pot să te ating, să văd dacă ești aievea?

Hai, zi-mi, de ce după fiecare relație eșuată te grăbești să te arunci cu capul înainte în brațele primului/primei venit(e) cu același entuziasm și aceeași absență a gândirii? 
În loc să stai un pic în singurătate, să recapitulezi, să evaluezi, să tragi concluzii ce a fost bine, ce a fost rău, ce-ți folosește și ce trebuie să eviți pe viitor.
Din prea multă perfecțiune a ta, nu?

Și, spune-mi, te rog, de ce singurătatea e un așa mare blestem?
Pentru că nu ai pe cine să cicălești, să controlezi și să condiționezi din prea multă iubire? Că nu ai cui să-i spui „iubi, te iubesc, dar...dacă nu faci așa cum vreau...mă mai gândesc...”
Pentru că îți dă posibilitatea de a te cunoaște pe tine, realele tale calități, de a vedea ce și cât poți cu adevărat și nu ce și cât îți dictează „iubirea” ridicată la rang de partener(ă) de lângă tine?
Pentru că îți dă timp să te înțelegi, să tragi concluzii, să te readuni și, cu forțe noi și mult realism, să iei în piept provocările viitoare?
De fapt, acestea sunt subtilitățile singurătății, și nu vreo pedeapsă a unei divinități căreia i s-a pus pata pe tine.

Nimeni nu are nimic cu tine în afară de...tine!

Iar evidența este chiar în fața nasului tău.

Fiecare om pe care viața ți-l aduce în cale reprezintă oglinda ta. 
Tot ce nu-ți place la acea persoană este nerezolvat la tine.



Căutarea partenerului/partenerei perfect(e) se traduce, de fapt, prin căutarea de sine însuți/însăți. 
Tu te cauți pe tine în fiecare persoană cu care viața te intersectează, și tot ce nu-ți place la tine încerci să schimbi la celălalt. Așa e mai ușor și mai puțin traumatizant pentru naturelul orgoliului tău!

Nu există relație perfectă până nu te vei căuta, mai întâi, pe tine, te vei fi găsit și vei constata evidența din fața nasului tău: ești PERFECT(Ă)!!!
Întotdeauna ai fost, dar nu ți-ai dat seama.

Și abia când vei ajunge aici, Universul îți va scoate în cale persoana cu care rezonezi în această stare de conștiință. Nici mai repede, nici mai târziu.
Când va fi asta? De tine depinde!

Și dacă te minți zicându-ți că stai din milă alături de cineva până ce îți vei întâlni sufletul complementar, te anunț oficial că te înșeli amarnic. Știi de ce? Pentru că, din punct de vedere energetic, tu ești deja ocupat(ă), iar perechea în așteptare nu te va deranja. Plus că, dacă tot stai cu partenerul(a) nepotrivit(ă), vibrația ta a rămas la nivelul compatibil cu cel/cea cu care ești acum. Și s-ar putea ca perechea ideală să fie la un nivel diferit de vibrație energetică și, deci, nu aveți cum să vă întâlniți.

Iar acum, finalul apoteotic: 
NU EXISTĂ RELAȚIE PERFECTĂ CU ALȚII! 
NU EXISTĂ PARTENER(Ă) PERFECT(Ă)! 
EXIȘTI DOAR TU CARE EȘTI PERFECT(Ă)! 
Dar nu îți dai seama, și din această cauză te cauți peste tot, însoțindu-te cu imagini nepotrivite ale tale.

Căutarea relației perfecte este, de fapt, căutarea ta. 
Abia când realizezi că tu exiști și că ești perfect(ă) așa cum ești, te vei găsi sub forma partenerului/ partenerei optim(e).

Iar când te găsești, ce rost mai au lamentările lacrimogene de pe internet?

Caută-te. Găsește-te. Ești perfect(ă). Atât.

Q.E.D


Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 
Arad, 08 iulie 2015

Gândul zilei - 08 iulie 2015 - EVALUAREA DE SINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                        *    *    *    *    *    *    *



Știai că...

... dacă ai timp să-ți plângi de milă, să te victimizezi și să găsești scuze, sigur ai timp să-ți evaluezi viața, ce-ți place și ce nu, să o îmbunătățești unde trebuie, să schimbi, să reînnoiești, să găsești soluții?
Cu alte cuvinte, să nu te irosești și să muncești cu tine, pentru a ajunge ce vrei, când vrei și unde simți că ți-e locul.

Imaginează-ți că locuiești într-o casă veche, dărăpănată, plină de igrasie, cu canalizare înfundată, pereții crăpați și acoperișul cu țigle lipsă. Ce faci? 
Te apuci să te lamentezi la toată lumea în ce condiții ești nevoit(ă) să locuiești, cât de nefericit(ă) ești și cât de nedreaptă e viața (numai) cu tine, că te-a adus în situația asta? 
Te apuci să găsești scuze de ce să nu începi să repari, încet, totul, gen: „nu am bani”, „nu am timp”, „cine să mă ajute?!”, „nu găsești meșteri buni”, „nu eu am adus-o în starea asta, deci nu eu o repar”, etc., sau realizezi că este casa ta și că dacă nu o vei repara, se va dărâma, îngropându-te sub moloz?

La fel este și în viață. Dacă pierzi timp pentru a te plânge, când mai ai timp să tragi concluzii și să repari ce nu e bun?

A te plânge e irosire.
A te mobiliza e investiție în tine; e acțiune. E salvarea ta!

Dar tu știai asta, nu?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 08 iulie 2015