sâmbătă, 27 iunie 2015

Gândul zilei - 27 iunie 2015 - UMBRA NOASTRĂ, CEA DE FIECARE ZI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                          *    *    *    *    *    *    *



În fiecare din noi există o parte, mai mare sau mai mică, pe care încercăm să o ținem ascunsă; o față pe care nu o arătăm celor din jur pentru că nu e prea măgulitoare.
E compusă din frici, furii, nesiguranțe, vanitate, orgolii, ură, gelozie, vinovăție, gelozie, violență, etc., pe care încercăm din răsputeri să o acoperim, în fiecare zi, cu măștile a ceea ce am vrea să arătăm, a ce vrem să fie perceput de cei cu care venim în contact.

Este UMBRA noastră, a fiecăruia din noi, iar ținerea ei ascunsă a ajuns un „sport” universal.

Atât timp cât o negi, UMBRA te va stăpâni, te va controla pentru că îți va folosi și ultima picătură de energie pentru a te păcăli și înșela.

UMBRA e clădită de trecut, îți locuiește prezentul și îți va construi un viitor distorsionat, populat de „personajele” care o compun.
Nu cădea în capcana ei, pentru că fiecare emoție ascunsă își are povestea ei.

Umbra face parte din tine; recunoaște-o, observ-o, urmărește-o. Tu ai creat-o, deci poți să o îmblânzești, și vei vedea că va deveni, în timp, irelevantă.
Cunoaște-ți fața ascunsă și îți vei descoperi adevăratul potențial.

Ce ai de pierdut? Încearcă!

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 27 iunie 2015