vineri, 15 aprilie 2016

RECUNOAȘTEREA GREȘELII, O VIRTUTE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Niciodată nu e prea târziu să recunoști că ai greșit și să spui cuvintele magice „îmi pare rău!”.

Vei pune, astfel, punct unei perioade neplăcute din viața ta, care ți-a adus mai mult sau mai puțin tumult sufletesc.

Doar orgoliul și vanitatea te pot împiedica să închizi această „ușă” prin care ți se strecoară frici, furii, ranchiuni.

Nu ai nimic de demonstrat nimănui, deoarece nu este o întrecere a virtuților.
Este, pur și simplu, o lecție de învățat, una care te poate ajuta să crești, să te dezvolți ca om, ca entitate.

Orgoliul și vanitatea te pot împiedica să vezi oportunitatea de a rezolva probleme, a elimina emoții distructive pentru suflet și a închide uși spre trecutul nerezolvat.

Cu cât îți recunoști mai ușor greșeala, cu atât te eliberezi mai repede de blocajele ce te pot duce mai târziu la boli.

A admite că ai greșit e o virtute și nu o slăbiciune.

A accepta că poți greși este un gest important de iertare a ta.
Este declarația ta de independență față de părerea celorlalți.
Este un act major de acceptare necondiționată a ta.

Este declarația ta de iubire față de tine.

Închide ușa trecutului pentru a putea savura liniștea prezentului!

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 27 octombrie 2015

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(

http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/10/recunoasterea-greselii-o-virtute.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

Un comentariu:

  1. hm, mie nu-mi vine chiar asa de greu sa-mi cer iertare cand imi dau seama ca am gresit. cand recunosc, chiar ma simt usurata. foarte greu, insa, imi vine sa iert celor ce mi-au gresit si nu doar ca nu-si cer iertare, dar refuza sa-si recunoasca gresala si persista in ea. cu timpul, discutand cu altii si citind diverse, incapacitatea asta a mea de a ierta a devenit un defect personal, s-a transformat in vina a mea si asta ma apasa si mai tare. ma ingrozeste chiar ca spun "Tatal nostru" degeaba, s-ar parea, cata vreme nu pot sa iert. Stiu ca tot de un orgoliu e vorba si in acest caz, dar e poate ca un pic mai mult.
    Oare in astfel de cazuri ce-ar fi de facut?

    RăspundețiȘtergere

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.