luni, 19 octombrie 2015

PESIMIȘTII, OTRAVA BUCURIEI DIN VIAȚĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 
 *     *     *     *     *     *    * 



Ai observat câte persoane există cărora nimic nu le mai place, și care au în permanență ceva de comentat, de completat, de adăugat, de corectat?

Indiferent ce subiect ai aborda, acești semeni nu aud nimic din mesajul pe care îl vrei transmis, ci văd doar partea comentabilă. 
Ei nu aud nimic din ce spui tu pentru că nu sunt interesați de tine, de mesajul tău, ci ascultă sau citesc doar pentru a putea găsi greșeli pe care să ți le sublinieze sau puncte (considerate de ei ca) slabe pe care să ți le arunce în față cu un rânjet satisfăcut că au pus pe cineva la punct și că ei au avut ultimul cuvânt.

Aceștia sunt pesimiștii, oamenii care nu vor sau nu pot să vadă altceva decât jumătatea goală a paharului, jumătatea întunecată a vieții. 
Sunt oamenii care, dacă îi accepți în preajma ta, îți vor intoxica viața și îți vor altera orice bucurie, te vor împiedica să vezi jumătatea plină, lumina din viață și îți vot otrăvi fiecare moment de încântare cu comentariile lor.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să zăbovești alături de mine și să povestim despre un subiect apăsător, dar, din păcate, des întâlnit în viața de zi cu zi: pesimiștii.
Pornește muzica pentru a-ți însoți lectura, și hai să pornim pe calea vorbelor.


De câte ori nu ai avut de-a face cu persoane care nu auzeau nimic din ceea ce le spuneai sau/și te  trezeai că ești învinuit(ă) pe nedrept, sau auzeai că ai fi zis sau făcut ceva ce nici nu ți-a trecut prin minte că ai fi în stare să faci?
De câte ori nu te-ai necăjit sau chiar ai plâns din cauza nedreptății repetate a unei persoane, indiferent că îți era partener(ă) de viață, părinte, coleg de serviciu, șef, copil?
De câte ori nu ți-ai pus problema dacă tu ai dreptate sau ceilalți?
Dar, oare, de câte ori nu ai făcut și tu același lucru?
De câte ori nu ai lăsat ca indispoziția să te transforme într-un pesimist, și tot ce doreai era ca întreaga lume să simtă ceea ce simțeai tu atunci?

PESIMISMUL... cea mai ușoară cale de a uita de tine și a păși spre propriul iad pavat cu multe intenții.

PESIMIȘTII... indiferent dacă ceea ce au auzit este adevărat sau nu, cred sau nu, este plauzibil sau nu, știu despre sau nu, de cele mai multe ori ei simt pur și simplu nevoia să pună punctul pe i sau virgula sub Ț.

Pentru pesimiști vara este prea cald, iarna prea ger, ploaia e prea udă, soarele e prea strălucitor, norii sunt prea sumbri. 
Specialiștii într-un domeniu nu au dreptate atunci când nu le place ce aud. 
Ei știu imediat ce este mai bun și mai bine pentru toți ceilalți, cu excepția lor, desigur.
Dacă văd poza unei flori, vor vorbi despre ofilirea ei; dacă văd un animal drăguț, gândesc cu voce tare la măcelărirea lui.
Un copil este prea gălăgios și este doar o obrăznicătură creată pentru a le tortura lor nervii.
Un rezultat sportiv extraordinar este observat și urmat de inevitabilul „... dar...”.

Pesimiștii sunt cei care vor extinde un fapt sau lucru mic la scară națională sau planetară.
„Suntem un neam de....” urmat de un cuvânt jignitor.
„Oamenii sunt de tot....” , urmat de alt epitet, comparație sau adjectiv.

Ei nici măcar nu realizează că fac parte din grupul de oameni pe care îl spurcă, îl denigrează.



Pentru acești oameni, bucuria altora a ajuns o ofensă pentru ei, liniștea sufletească și armonia dintre oameni sunt doar termeni teoretici care, aplicați în practică, ar duce la extincția planetei!
Fericirea e un cuvânt demodat, desuet. Râsetele altora trebuie oprite prin comentarii seci, răutăcioase, nu cumva să „contamineze” mediul cu buna-dispoziție.

Orice încercare de a le atrage atenția la ce fac se soldează cu o furie și mai mare, urmată de intensificarea „atacurilor”, până ce „rebelii” au fost puși cu botul pe labe. 
Asta este bucuria lor. 

Nu ideea că oamenii sunt triști sau că sfârșesc prin a se certa îi bucură, ci faptul că EI AU REUȘIT acest lucru, această „performanță”. Că ei sunt „autorii” noii stări sufletești a semenilor lor. Că au puterea de a schimba oricând ceva ce nu le place în ceva ce îi satisface.

Se mai numesc și vampiri de energie deoarece lupta lor surdă de a avea dreptate și de a-și impune punctul de vedere îi vlăguiesc pe cei din jurul lor.
Dacă le răspunzi și încerci să-ți aperi adevărul, te vor ataca și mai acerb și nu se vor lăsa până ce nu te reduc la tăcere. Orice argument al tău este urmat de o ploaie de contraargumente. Abia după un timp realizezi că, de fapt, nu a auzit nimic din ce ai spus, că totul a fost răstălmăcit și interpretat pentru a le fi lor pe plac și a te face pe tine să te îndoiești de propriul adevăr.

Am întâlnit persoane care fac așa cu partenerul/partenera de viață, aceștia sfârșind fie prin a nu mai scoate nici un cuvânt doar pentru a nu le da prilej de „circ”, fie alegând să-i părăsească în favoarea unei vieți mai pline de... roz. 
Iar acestea devin noi motive pentru a fi și mai cinici, și mai comentatori. Se consideră, deja, îndreptățiți să se răzbune pe oricine le apare în cale, pentru că suferința lor trebuie plătită de întreaga omenire!


Când nu mai au pe cine să se descarce, vor face același lucru cu colegii de serviciu. Dacă și acolo consideră că s-au impus, vor căuta tot felul de reuniuni, grupuri, prelegeri pentru că un teren virgin pentru „Gică-contra” le încarcă bateriile. Ei nu vor citi sau asculta pentru a înțelege autorul, ci pentru a-l combate.

În urmă cu mulți ani, prin 1991, eram la Costinești, în tabăra de vară. Făceam parte dintr-un grup de dans. În acea perioadă ne adunam toate trupele studențești acolo (indiferent că erau de dans, umor sau muzicale), iar seara dădeam spectacole pentru ceilalți studenți. Într-una din seri, spectacolul era prezentat de Ioan Luchian Mihalea, liderul grupului „Song”, foarte renumit pe atunci, iar amfiteatrul era arhiplin. La un moment dat, între două numere, Mihalea încerca să prezinte următorul grup, însă era cineva în sală care nu-l lăsa. Era un spectator care dorea să iasă în evidență. Și tot încercând să bruieze prezentarea, deranjat că nu era băgat în seamă, a strigat tare „băi, Mihalea, băi, ia mai du-te tu.....” nu mai scriu unde că înțelegi. 
În acel moment s-a făcut liniște mormântală în sală, și doar râsul satisfăcut al urlătorului se auzea. Mihalea a privit lung în direcția vocii și a spus: „Bravo, măi, acum du-te acasă și laudă-te la toți prietenii și cunoscuții tăi că i-ai spus „băi” lui Mihalea; și fă asta până la adânci bătrâneți, că altceva notabil oricum nu vei putea face în viață!”. 
Sala a izbucnit în aplauze. 

Acela a rămas, pentru mine, un moment foarte important deoarece am înțeles că eleganța răspunsului va dezarma nesimțirea.



Cu toții am întâlnit și vom mai întâlni oameni toxici pentru fericirea sufletului nostru.
Cu toții am fost, cel puțin o dată în viață, toxici pentru bucuria cuiva; am spus ceva doar pentru a șterge rânjetul satisfăcut al cuiva care a avut „tupeul” să se bucure când noi eram triști sau indispuși.

Ne face asta răi? 
Nu, dacă realizăm ce facem și ne oprim la timp, spunând apoi „Îmi pare rău!”.
Nu, dacă nu transformăm o toană de moment într-un stil de viață pe viitor.

Trebuie să acceptăm că avem momente în care nu mai știm să observăm pur și simplu, nu mai știm să apreciem prezentul, să ne bucurăm de ceea ce ne aduce clipa de acum., fiind prea preocupați cu trecutul care ne ține, încă, ocupat prezentul. Să acceptăm că din când în când mai lăsăm mintea să facă proiecții apocaliptice, apoi dăm crezare acelor imagini alegând, de multe ori, să ignorăm evidența.

Putem, eventual, să ne punem următoarele întrebări:
- De când au devenit proiecția și virtualul, mai importante decât realul?
- De ce nu ne mulțumim cu ce este acum, ci dăm la o parte prezentul cu pesimism?
- De când și de ce nu mai știm să valorificăm „acum”-ul alegând o...himeră?
- Să reflecte asta devalorizare profundă?... necunoaștere?... ignoranță?
- De când a devenit simplul complicat? De ce simțim nevoia să-l complicăm? Nu e mai ușor să observăm ceea ce este?
- De când a devenit atât de important ce spun sau ce cred alții despre noi încât să permitem ca viața să ne fie deviată de la optimism la pesimism?

Dacă ne facem timp pentru răspunsuri, vom evita transformarea, încetul cu încetul, în niște acrituri toxice pentru binele altora, în niște „buruieni” care fură seva florilor din jur.



Pesimiștii, vampirii energetici, gică-contra sau cum vrei să le spui, sunt răi? 
Depinde, cât de mult timp le permiți să-ți afecteze viața, cât de mult sau de puțin îți ia să-ți dai seama că tu nu ai nicio problemă, că nu tu ești de vină pentru nefericirea lor, ci ei au făcut alegerea și, deci, doar ei sunt responsabili pentru ce au devenit. 
Depinde când îți vei da seama că rolul tău nu este de a-i schimba pe „comentatori”, și că dacă ei au ales să fie așa, atunci așa să fie! 
Nu tu ești cel/cea care să îi aduci din rătăciri pe drumul luminii. Poți încerca, dar nu-ți pierde vremea și nu te irosi. Sunt atât de multe persoane și momente pline de lumină și bunătate!

Când vezi și simți în jurul tău asemenea „vampiri”, detașează-te și amintește-ți că a te ataca, a încerca să te desființeze sau să te indispună este SINGURA LOR VALOARE ÎN VIAȚĂ, alta nu au!

Dacă vrei să rezolvi o problemă, orice problemă, găsești soluții. 
Dacă nu, găsești justificări și scuze, iar într-un final vei sfârși obosit(ă) de viață, bolnavă și... „virusat(ă)” cu pesimismul celor care au fost mai puternici decât voința ta.

Ce ai tu de învățat din întâlnirea cu asemenea persoane?
- În primul rând că nu este o pedeapsă dată de vreo divinitate nemiloasă, ci o lecție de viață. Care? Cea a valorii tale. Cu cât vei fi mai nesigur(ă) pe tine, cu atât mai mulți pesimiști vei întâlni. Tu îi atragi ca un magnet pentru a învăța să te aperi, să-ți protejezi valoarea și credințele care îți dau echilibrul în viață.
- În al doilea rând, că nu vei putea fi mândru/mândră de tine dacă vei aștepta aprecieri de la alții.
- În al treilea rând, că nu tu ești salvatorul de pesimiști.
- În al patrulea rând, că dacă noi suntem oglinzi pentru alții, iar pesimiștii ne deranjează și ne „aranjează” viața, la fel facem și noi. Sunt oglinzile pe care nu vrem să le vedem.
ÎN FOND, TOT CE NE DERANJEAZĂ LA ALȚII ESTE (ÎNCĂ) NEREZOLVAT LA NOI!

Dar, cea mai importantă lecție de învățat din interacțiunea cu un pesimist este: cu cât va încerca să te desființeze, cu cât va depune mai mult efort pentru a te destabiliza, cu atât valoarea ta este mai mare în ochii lui/ei, și trebuie anulată! În fond, nu-ți pierzi vremea cu cineva nevaloros.
Ești bun(ă) în ceea ce faci? Cu atât mai mulți pesimiști vor veni să încerce să-ți demonstreze contrariul.

                                                 *    *    *    *    *    *    *


Am avut în viața mea multe persoane care au încercat să mă convingă că nu pot face nimic ca lumea, că nu sunt în stare de nimic. Care au încercat sau mai încearcă să mă atace sau să mă desființeze în domeniul care ne-a adus față în față. Unii au fost foarte apropiați, alții doar pasageri prin existența mea.

Am pierdut timp și energie pentru a le arăta că nu au dreptate, dar am sfârșit prin a fi epuizată. Am încercat să aduc argumente logice, dar am fost atacată și mai aprig, iar epitetele ce mi s-au atribuit m-au destabilizat pe moment și m-au făcut să-mi pun semne de întrebare gen ”dar, dacă ei au dreptate și nu eu?”.

Am încercat să mă neg pentru a face pe plac unor persoane care își condiționau iubirea prin schimbarea mea; apoi spuneau că eu nu am înțeles bine cererea lor, și că mai am încă ceva de schimbat la mine. Și tot așa.

Doar că, în egoismul și „megalomania” (prietenii știu ce spun! :P) mea, m-am ales pe mine și sufletul meu.

Timpul mi-a arătat că am făcut alegerea bună deoarece nu-i voi putea mulțumi niciodată pe alții, dar pot încerca să fiu mulțumită de mine. (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2013/01/a-multumi-pe-ceilaltimultumirea-de-sine.html).

Am pierdut mulți (așa ziși) prieteni, dar am făcut cunoștință cu cea mai apropiată persoană din această viață: eu. M-am ales pe mine, cu „prețul” de a avea foarte puține persoane în jurul meu, dar toate sunt optimiste.
Pesimiștilor le dau... „delete” sau „șters” din viața mea.

Alege-te pe tine și nu alege să lupți cu mori de vânt în speranța de a schimba ceva sau pe cineva care nu se dorește schimbat.  (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2015/09/omule-alege-te-pe-tine.html)

Aș fi curioasă, tu ce alegi?



Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 19 octombrie 2015


Un comentariu:

  1. Un material util; o confirmare pentru o persoana care a trait multe "lectii" si care a invatat sa fie puternica. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.