joi, 30 iulie 2015

COMENTARIILE, OGLINDA NEMULȚUMIRII FAȚĂ DE NOI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *    *     * 



Ai observat cât de greu ne este să ne abținem de la comentarii atunci când ni se cere un răspuns scurt?
Ai observat cât de dificil este să spunem doar „da” sau „nu” fără alte completări și adăugiri gen justificări, adjective, comparații, epitete, etc.?

„Nu mă duc acolo deoarece a murit verișoara a doua a bunicii pisicii mele” - justificare.
„Ești prea gras(ă) sau bătrân(ă) să îmbraci haina aceea” - adjective.
„Muzica pe care o asculți e cântată, parcă, de niște capre bete!” - comparație.
„Cartea pe care o citești e oribilă, iar tu ești retardat(ă) dacă îți pierzi timpul așa” - epitete.

Oare de ce suntem atât de degrabă cârcotași, comentatori și judecători?
De ce nu putem respecta alegerea celuilalt în liniște, indiferent dacă rezonează sau nu cu noi?
De când părerile noastre au devenit etalon pentru restul oamenilor, indiferent de domeniu, simțindu-ne îndreptățiți să punem la punct, să criticăm, să coordonăm, să jignim, de fapt?

Răspunsul e mai profund și mai subtil decât la prima vedere,
Până la urmă este vorba despre respectul față de celălalt, care e sublim dar poate lipsi cu desăvârșire, vorba lui Caragiale.
Și cum ceilalți sunt oglinzile noastre fidele, totul se reduce la respectul față de noi înșine; care lipsește, se vede, și în aceste situații.
Abia când ne vom respecta mai întâi pe noi, vom putea pune simplu „da” sau „nu”.

Despre ce vorbim până atunci?

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 30 iulie 2015

 *     *      *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
 (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/07/gandul-zilei-30-iulie-2015-comentariile.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 27 iulie 2015

Gândul zilei - 27 iulie 2015 - VIAȚA TA, REGULILE ALTORA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                            *    *    *    *    *    *    *



Ai observat în ultimul timp că faci din ce în ce mai puține lucruri care îți plac ție, și din ce în ce mai multe pe placul altora?

Te comporți într-un fel pentru a nu deranja; vorbești într-un mod pentru a nu ofensa, te îmbraci într-un stil pentru a nu revolta, trăiești o viață pentru a nu dezamăgi, etc.

Ți se pare cunoscut?
Când ai făcut ultima dată ceva ce ai vrut tu, nu copilul, nu partenerul(ă), nu părinții, nu colegii, nu vecinii?
Când te-ai îmbrăcat cum au vrut mușchii tăi (la propriu, pentru a se simți bine) fără să fii îngrijorat(ă) de părerea celorlalți?
Când ai plecat cum ai vrut tu și nu în condițiile stabilite de alții, cu care tu te identifici?
Când ai încălcat ultima dată vreo cutumă religioasă sau noțiune abstractă de educație pentru că ai făcut ceva ce rezonează cu adevăratul TU?
Când ai făcut ultima dată ceva nebunesc, ceva spontan, ceva ieșit din comunul vieții tale, ceva ce a revoltat societatea conservatoare ce nu acceptă originalul, ci doar copii blege ale oilor?

Nu spun să fii rebel(ă) tot timpul, dar susțin că puțină adrenalină rezultată din încălcarea unor mici bariere îți va menține viața integră, împiedicându-ți sufletul să moară câte puțin în fiecare zi.

Gândește-te, ești fericit(ă) că respecți tot ce spun ceilalți, că nu te abați de la reguli, că ajungi să te rușinezi de propriile tale dorințe?
Ești? Perfect, continuă, înseamnă că nu ai nicio boală.
Nu ești? Perfect, schimbă ceva pentru că altfel apare boala. Orice boală.

Nu mă crezi? Încearcă!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 27 iulie 2015

duminică, 26 iulie 2015

Gândul zilei - 26 iulie 2015 - ”EXPERTUL” VIEȚII TALE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                      *    *    *    *    *    *    *



Ai observat că mulți din cei cu care vii în contact zilnic știu mai bine decât tine lucruri care te privesc personal și profesional?

De câte ori nu ai auzit „da de unde, nu-i adevărat... n-are cum... nu poate fi așa”, chiar dacă ceea ce ai spus face parte din domeniul în care ești specializat(ă)? 
De câte ori ți s-a spus „ți se pare ție”, chiar dacă rezultatele erau clare, negru pe alb? De câte ori ai fost „liniștit(ă)” cu un „lasă că îți spun eu cum trebuie să faci” chiar în ce privește propria ta viață de familie?

Recunoști situațiile? Te-au enervat? Păcat! Pentru că omul îți povestește exact despre problemele din viața lui și cum ar trebui să și le rezolve dacă ar putea, dacă nu ar fi atâtea piedici, dacă nu ar exista neputințe.
Nu ai putea nega, respinge sau comenta o situație dacă nu ai cunoaște-o de undeva și nu ai avea termeni de comparație.
Oamenii neagă ce le-a fost lor negat, resping ce lor le-a fost respins, contestă ce lor le-a fost contestat.

Dar, de câte ori nu ai făcut chiar tu așa ceva, nemulțumit(ă) de incapacitatea interlocutorului de a vedea ce simplă e rezolvarea?
De câte ori ți s-a spus în copilărie și adolescență că nu ai dreptate, că ți se pare, că inventezi lucruri?
Și fără să îți dai seama, ai ajuns să faci exact ce ție nu ți-a plăcut.

Sindromul „expertului” arată doar că omul aplică un program care i-a fost și lui aplicat, ajungând să-l afecteze.
Data viitoare când ți se întâmplă așa ceva, detașează-te și vezi ce anume ai de învățat din experiență și care este povestea „expertului”. S-ar putea să înțelegi mult mai multe decât din a te enerva. Zic și eu.

Binețe, dragă cititorule!

Rămâi cu mine încă 5 minute pentru a asculta ceva ce bucură sufletul: Vangelis - Love Theme, din coloana sonoră a filmului „Blade Runner”.



 dr. Edith Kadar
Arad, 26 iulie 2015

vineri, 24 iulie 2015

Gândul zilei - 24 iulie 2015 - COMPLICAT sau SIMPLU

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                       *    *    *    *    *    *    *



Ai observat că nimic nu ne mai place, și că tot timpul avem ceva de comentat?

Indiferent dacă ceea ce am auzit este adevărat sau nu, credem sau nu, este plauzibil sau nu, știm despre sau nu, de cele mai multe ori simțim nevoia să punem virgula sub Ț.

Vara este prea cald, iarna prea ger, ploaia e prea udă, soarele e prea strălucitor, norii sunt prea sumbri. Specialiștii într-un domeniu nu au dreptate atunci când nu ne place ce auzim. Știm imediat ce este mai bun și mai bine pentru toți ceilalți, cu excepția noastră, de obicei.
Dacă vedem poza unei flori, ne întristăm că ea se va ofili; dacă vedem un animal, ne gândim cu oroare la cum ar arăta torturat.

Nu mai știm să observăm pur și simplu, nu mai știm să apreciem prezentul, să ne bucurăm de ceea ce ne aduce clipa de acum.
Lăsăm mintea să facă proiecții apocaliptice, apoi dăm crezare acelor imagini alegând, de multe ori, să ignorăm evidența.

Când a devenit proiecția, virtualul, mai importante decât realul?
De ce nu ne mulțumim cu ce este acum, ci dăm la o parte prezentul cu pesimism?
De când și de ce nu mai știm să valorificăm „acum”-ul alegând o...himeră?
Să reflecte asta devalorizare profundă?... necunoaștere?... ignoranță?
De când a devenit simplul complicat? De ce simțim nevoia să-l complicăm? Nu e mai ușor să observăm ceea ce este?

„Acum”-ul se va repeta până ne vom învăța lecțiile. Chiar cu prețul vieții.
Ce alegi?

Complicat sau simplu?

Binețe, dragă cititorule!


Te invit ca pentru 3 minute să nu mai complici nimic și să asculți cu sufletul muzica. Pur și simplu.

 dr. Edith Kadar
Arad, 24 iulie 2015

luni, 20 iulie 2015

Gândul zilei - 20 iulie 2015 - AJUTORUL CERUT...CONDIȚIONAT...

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                     *    *    *    *    *    *    *



Ajutorul pe care ți-l cer oamenii spune multe despre ei.

Ai observat că atunci când cineva te roagă să îl/o ajuți și nu respecți anumite criterii, riști să te alegi și cu reproșuri?
De multe ori, oamenii solicită ajutorul nu când au nevoie ci când vor, cât vor și, mai ales, cum vor, nu cum poți tu.

Să luăm exemplul unui om care merge la medic pentru niște simptome, nu foarte grave. Se așteaptă să primească ajutorul-minune, care să îndeplinească următoarele condiții: să nu interfereze prea mult cu stilul de viață dus până atunci, să fie medicamente ce se pot lua împreună cu mâncărurile și băuturile consumate până atunci și să își facă efectul instant sau... ieri. Altfel nu e bine. Condiții.

Dacă medicul îi cere să schimbe dieta, să facă mișcare, să renunțe la anumite obiceiuri și să adopte altele noi, apare nemulțumirea, doctorul e etichetat drept vânător de bani, și este înlocuit de urgență altul. Condiții.

Dacă noul terapeut îi întreține starea de victimă dându-i dreptate în orice, omul nici nu mai observă că tratamentele devin foarte costisitoare, iar rezultatele sunt departe de a fi bune. „Dar, dacă doctorul e drăguț și nu contrazice, nu e obraznic, îmi dă ajutorul la care m-am gândit, adică medicamente, dar mă lasă în pace, e foarte bun!”. Condiții.

Exemplele pot fi luate din orice domeniu al vieții.
Când ceri ajutorul, lasă la o parte condiționările făcute din orgoliu pentru că dacă mai poți spune și cum să fie mâna întinsă, înseamnă că ești departe de a-ți învăța lecția acceptării, și vor urma situații din ce în ce mai grele. Până când înveți să nu mai pui condiții.

Drumul spre propriul tău iad e pavat cu multe... condiții. Acceptă-te așa cum ești!

Binețe, dragă cititorule!


P.S. Acceptă, cel puțin, 4 minute de pauză din tumultul vieții pentru a asculta ceva ce îți poate pava drumul spre bucurie și liniște sufletească.

 dr. Edith Kadar
Arad, 20 iulie 2015

joi, 16 iulie 2015

Gândul zilei - 16 iulie 2015 - VALOAREA DIN OCHII TĂI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                          *     *     *     *     *     *     *



Știai că...
... dacă tu nu ești dispus(ă) să-ți vezi și să-ți recunoști valoarea proprie, se vor găsi întotdeauna persoane care să-ți spună că nu ai nicio valoare?

Valoarea ta ești tu însuți/însăți și nu vreun ban, vreun bun material sau vreo profesie. Acelea te ajută, dar nu te reprezintă; acelea nu ești tu.
Fără tine, nici un ban, bun material sau profesie nu ar exista. 
Tu le dai valoare pentru că tu ești o valoare!

Banii nu ar exista dacă nu i-ai face tu să apară și să circule; mașina sau casa nu ar exista dacă nu ar fi cineva care își cunoaște valoarea pentru a le concepe, construi și folosi. Profesiile nu ar exista dacă nu ar fi oameni care să-și pună talentul valoros la bătaie.

Dacă nu îți cunoști valoare, va exista întotdeauna cineva care să-ți spună cu nu ai nicio valoare, pentru a te putea folosi și manipula...gratis, chiar cu voia ta; că doar îi crezi pe alții care vorbesc despre tine, nu?

Mai sunt persoane a căror valoare este să se folosească de valoarea celor care nu se văd pe ei înșiși.

Dar, când îți știi, simți, cunoști valoarea, indiferent ce ți se va spune vei rămâne surd(ă) pentru că tu știi cel mai bine că ești o comoară.

Valoarea ta dă valoare realității tale. 
Cu alte cuvinte, la cât de apreciezi, atât vei avea.
Nu ai nimic? Îți dai seama cât valorezi în proprii tăi ochi? În acest caz, devalorizarea a devenit valoarea ta.

Cum poți afla cât valorezi?

Pornește de la conștiența și conștiința valorii tale.
Pentru asta trebuie să te cunoști, să stai puțin de vorbă cu tine, să-ți faci o analiză la sânge, cum se zice.

Gândește-te la un atlet care habar nu are ce poate și cât valorează. Dacă nu-și cunoaște abilitățile (viteză, rezistență, capacitate de adaptare la stres și la lucrul sub presiune, contracronometru), se va apuca să încerce probe la care nu excelează, deși ar fi extraordinar la altele. Și toate doar pentru că nu știe el ce poate, ci i-a lăsat pe alții să-i dicteze. Din cauza rezultatelor slabe, atletul se devalorizează, crezându-se mediocru sau ratat.

La fel și în viață. Dacă nu îți cunoști plusurile și minusurile din fiecare domeniu, fie personal, fie profesional sau social, vei irosi multă energie și entuziasm în zone care nu ți se potrivesc, neobservând zonele din viață cărora tu le-ai da strălucire prin talentele și abilitățile pe care le posezi.

Abia când vei sta la taclale tu cu tine însuți și vei stabili plusurile și minusurile din acest moment, adică îți vei cunoaște și înțelege valoarea, vei putea să direcționezi energia în locurile din viață care îți vor aduce și recompense: bucurii, bani, liniște sufletească, etc.
Până atunci totul e o irosire.

Se spune că dacă apreciezi un pește după abilitatea lui de a se cățăra în copac,  el va trăi cu impresia că nu e bun de nimic, că nu valorează nimic.

Toți oamenii sunt valoroși. Tu cum te apreciezi?


                                   

Te invit acum, după ce am discutat, să oferi sufletului tău 3 minute pentru a sta în liniște ascultând această melodie.

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 
Arad, 16 iulie 2015

miercuri, 15 iulie 2015

Gândul zilei - 15 iulie 2015 - MINCIUNA IMAGINII DIN OGLINDĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                        *    *    *    *    *    *    *



Știai că...
... imaginea pe care ți-o percepi în oglindă e strict o reflexie a minții, și îți poate  influența tot restul vieții tale?

Imaginea pe care ți-o vezi e impregnată și influențată de părerea pe care ți-ai făcut-o despre tine de-a lungul timpului. S-ar putea să îți percepi imaginea de la o anumită vârstă, demult trecută, iar mintea ta să fi uitat să se adapteze la prezent. S-ar putea ca o singură vorbă „încasată” de la cineva odată să-ți stabilească imaginea la aceea pe care ți-a sugerat-o persoana.

Te poți percepe foarte gras(ă), iar tu să fii, de fapt foarte slab(ă); sau invers, să ai o problemă vecină cu obezitatea, dar să nu percepi deloc așa.

Indiferent ce vezi în oglindă când te privești, este total diferit decât percepe oricare altă persoană din jurul tău.
Indiferent de părerile altora, este important ca tu să te simți bine în propria-ți piele.

Dacă îți place ce vezi, e semn al încrederii de sine, în tine.
Dacă nu îți place ce îți reflectă oglinda, petrece puțin timp cu tine, discută și vezi ce nu-ți mai place; apoi dă la o parte resemnarea și remediază situația. În fond, ceea ce vezi e doar o reflexie a minții.

Atât timp cât sufletul e vesel și mulțumit, imaginea pe care o percepi va fi optimistă. Iar asta îți poate marca tot restul vieții tale.

Simte frumosul, liniștea și calmul pentru a le putea vedea în oglinda ta zilnic!

Binețe, dragă cititorule!



Te invit să petreci 3:21 minute pentru a da sufletului tău hrană, iar ochilor bucurie, urmărind acest clip. Lasă muzica să te scalde și nu te opune oglinzii liniștii.

 dr. Edith Kadar
Arad, 15 iulie 2015

duminică, 12 iulie 2015

Gândul zilei - 12 iulie 2015 - REAMINTIREA DE SINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                         *    *    *    *    *    *    *



Știai că...
... nu există „nu pot” ci doar „nu vreau”, „nu am chef”. „nu am încercat destul”. „nu-mi (mai) pasă”?

Imaginează-ți că te afli pe un vapor, în larg, iar, la un moment dat, cazi în apa adâncă. Ce faci?
Te consolezi cu ideea că „nu pot” sau realizezi că ai o singură șansă de supraviețuire, aceea de a înota pentru a te salva?

Dacă alegi viața, corpul îți va pune la dispoziție resursele pentru a te ajuta, pentru a te salva. La fel se întâmplă și în viață. Dacă la fiecare piedică vei spune „nu pot”, viața îți va scoate în cale încercări din ce în ce mai mari pentru ca tu să poți spune, la un moment dat, „gata, am hotărât să lupt pentru mine, să mă salvez!”.

Dacă ai decis că nu poți, că viața e nedreaptă cu tine, și că alții trebuie să vină să te salveze, biată victimă ce ești, vei sfârși încet în valurile vieții, încercând să-i tragi după tine și pe cei care încearcă cu disperare să te salveze pe tine de tine însuți/însăți.

Poți face tot ceea ce îți propui; limitele sunt trasate doar de mintea ta.

Toate informațiile legate de „înotul” prin viață se află deja în tine, pentru că ești produsul a miliarde de ani de evoluție.
Nu te căuta în afara ta; ceilalți sunt doar imaginile tale în oglindă.
Nu te lăsa dus(ă) de valurile vieții. Tu știi să înoți împotriva oricăror curente.

Amintește-ți. Reamintește-ți de tine!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 12 iulie 2015

sâmbătă, 11 iulie 2015

Gândul zilei - 11 iulie 2015 - EȘTI CEEA CE HOTĂRĂȘTI SĂ FII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                        *    *     *     *     *     *     *



Știai că...
... tot ce ți se întâmplă este consecința tuturor hotărârilor pe care le-ai luat de-a lungul vieții tale?

Faptul că nu ți-ai ascultat intuiția, este o hotărâre a ta.
Faptul că ai lăsat pe alții să-ți decidă soarta a fost tot o hotărâre de-a ta.

Nimeni nu te poate forța să accepți o situație sau o persoană care nu îți place. Îți poate sugera, poate insista, dar o va face pentru a-ți impune propria-i voință. Iar aceasta o accepți cu voia ta.

Nimeni nu îți poate creiona viața fără „da”-ul tău.
Încearcă să înțelegi și nu mai da vina pe altcineva sau altceva. Nu despre găsirea țapilor ispășitori e vorba în viață, ci despre îndreptarea situației.

Nu-ți pierde vreme și energie în a numi vinovați pentru cursul vieții tale; în fond, nu altcineva trăiește în locul tău, viața ta, în absența ta. Sau, ți-ai luat un mic concediu de la tine?
Unde ai fost atunci când ai luat deciziile neinspirate? În vacanță?

Dacă ești nemulțumit(ă) de direcția pe care ai apucat-o în viața ta, nu uita că poți reveni oricând pe cale, fără a mai irosi nimic din... tine.

Alege calea către tine și nu te lăsa rătăcit de învinuiri ce storc vlaga și bucuria din viața ta.

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 11 iulie 2015

miercuri, 8 iulie 2015

ILUZIA PARTENERIATULUI PERFECT

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                 *    *    *    *    *    *    *


OK, gata! M-am săturat de lamentări ieftine, chiar gratuite!

Peste tot unde mă uit, dau de materiale, citate, fragmente, paragrafe, păreri, ofuri, cugetări profunde din puțul gândirii, și alte forme de exprimări, toate având același subiect: singurătatea căutătorului de partener(ă) perfect(ă)!

Internetul este inundat de atât de multe eseuri lacrimogene pe această temă încât ești înclinat să crezi că perfecțiunea parteneriatului de cuplu este doar o noțiune teoretică, inventată de cei care umblă cu capetele în primele straturi de nori: poeți, scriitori, pictori, sculptori, și alți artiști. 

Toată lumea discută, știe la nivel teoretic, dar, din câte se pare, practica distruge norișorii pe care se dorește plutirea.

Mie îmi ajunge! Sunt sătulă de jeluiala asta și m-am hotărât să pun întrebări. Că așa sunt eu, curioasă.

Deci...zi-mi și mie ce dracu vrei să spui când vorbești despre „relația perfectă”?
Ce înseamnă, în primul rând, „perfect” pentru tine? Definește-mi. 
Și ce înseamnă „partener(ă) perfect(ă)”, tot pentru știința ta, că doar despre tine e vorba în frază, nu?

Zi-mi, mai întâi, cât de perfect(ă) ești tu. 
Explică-mi, pe larg și pe scurt, care sunt caracteristicile, abilitățile, calitățile, care fac din tine partenerul/partenera perfect(ă) la care visează întreaga planetă?
Povestește-mi despre tot ceea ce te face pe tine dezirabil(ă), plăcut(ă) și perfect(ă) ca suflet pereche al cuiva.

Măcar știi să-ți faci portretul obiectiv pe o jumătate de pagină A4?
Atenție!!!... am zis „obiectiv”; și real, mai adaug. 
Adică, așa cum ești tu acum. Și nu cum ai vrea să te vadă lumea sau cum visezi cu ochii deschiși să fii văzut(ă) în timp ce constați inteligent că „toți bărbații e porci!”, sau extraordinarul „ în afară de mama, toate femeile e curve!”



Deci... în mod real, cum ești?
Descrie-ți perfecțiunea ta de acum. Ce te face pe tine, atoateștiutorule, partenerul(a) ideal(ă)?
Ai scris? Bun! Deci toate alea te fac idealul unei întregi planete, nu?
Cum, nu? Păi, nu tu ai spus că vrei perfecțiunea? Sau sunt mai multe forme de perfecțiune? Fiecare o are pe a lui, zici? Îhî, fascinant!

Și atunci repetă-mi, te rog, pentru capul meu greu, de ce cei/cele pe care i-ai/le-ai întâlnit până acum nu au fost perfecți(e)? Ți-a lipsit temporar creierul? Era în vacanță? Neuronii erau în revizie tehnică?

Doamnă dragă, nu l-ai văzut din prima că-i neam prost, că-i libidinos, că se uită după fuste, că e zgârcit, și alte cele? Nu? Dar unde îți era privirea? În viitor, imaginându-ți cum îl vei schimba? Sau punându-ți prenumele lângă numele lui de familie să vezi dacă se potrivește?

Domnule drag, tu nu ai văzut de la început cum arată, cum se îmbracă și se comportă, sau că nu-i în stare să scoată pe gură decât 50 de cuvinte aranjate aleatoriu în propoziții scurte, că fraze...e prea mult?!

Chiar nimeni nu a văzut nimic din prima? Sau te-ai gândit să-ți activezi superputerea de a schimba instant orice om în idealul creierului capului tău perfect odihnit, nu? Oh, da!

Bun! Să zicem că n-ai știut din prima, nu te-a învățat nimeni și ai avut noțiuni teoretice despre cuantica parteneriatului din telenovele, romanele Sandrei Brown sau filmele de la cinema.
Dar, a treia, a cincea sau a șaptesprezecea oară unde ți-a fost capul?
De ce insiști să găsești aceeași tipologie de partener(ă) care te-a făcut, deja, să suferi?
De ce insiști să-ți cauți partener(ă) după chipul și asemănarea părintelui de sex opus?

Cât de perfect ești tu acum? Șușotește-mi, te rog, la ureche.


Să recapitulăm: habar nu ai ce te face pe tine partener(ă) perfect(ă); habar nu ai cum ar trebui să fie partenerul(a) ideal(ă); dai cu oiștea-n gard într-o veselie, și în loc să stai pe curul tău și să vezi ce dracu' o fi în capul tău, te apuci să te lamentezi peste tot că sufletul tău pereche nu există?

Fascinant! Și pe ce criterii, mă rog, ai tras aceste concluzii? Pe aceleași cu care îți alegi partenerul(a)?
Uimitor! Pot să te ating, să văd dacă ești aievea?

Hai, zi-mi, de ce după fiecare relație eșuată te grăbești să te arunci cu capul înainte în brațele primului/primei venit(e) cu același entuziasm și aceeași absență a gândirii? 
În loc să stai un pic în singurătate, să recapitulezi, să evaluezi, să tragi concluzii ce a fost bine, ce a fost rău, ce-ți folosește și ce trebuie să eviți pe viitor.
Din prea multă perfecțiune a ta, nu?

Și, spune-mi, te rog, de ce singurătatea e un așa mare blestem?
Pentru că nu ai pe cine să cicălești, să controlezi și să condiționezi din prea multă iubire? Că nu ai cui să-i spui „iubi, te iubesc, dar...dacă nu faci așa cum vreau...mă mai gândesc...”
Pentru că îți dă posibilitatea de a te cunoaște pe tine, realele tale calități, de a vedea ce și cât poți cu adevărat și nu ce și cât îți dictează „iubirea” ridicată la rang de partener(ă) de lângă tine?
Pentru că îți dă timp să te înțelegi, să tragi concluzii, să te readuni și, cu forțe noi și mult realism, să iei în piept provocările viitoare?
De fapt, acestea sunt subtilitățile singurătății, și nu vreo pedeapsă a unei divinități căreia i s-a pus pata pe tine.

Nimeni nu are nimic cu tine în afară de...tine!

Iar evidența este chiar în fața nasului tău.

Fiecare om pe care viața ți-l aduce în cale reprezintă oglinda ta. 
Tot ce nu-ți place la acea persoană este nerezolvat la tine.



Căutarea partenerului/partenerei perfect(e) se traduce, de fapt, prin căutarea de sine însuți/însăți. 
Tu te cauți pe tine în fiecare persoană cu care viața te intersectează, și tot ce nu-ți place la tine încerci să schimbi la celălalt. Așa e mai ușor și mai puțin traumatizant pentru naturelul orgoliului tău!

Nu există relație perfectă până nu te vei căuta, mai întâi, pe tine, te vei fi găsit și vei constata evidența din fața nasului tău: ești PERFECT(Ă)!!!
Întotdeauna ai fost, dar nu ți-ai dat seama.

Și abia când vei ajunge aici, Universul îți va scoate în cale persoana cu care rezonezi în această stare de conștiință. Nici mai repede, nici mai târziu.
Când va fi asta? De tine depinde!

Și dacă te minți zicându-ți că stai din milă alături de cineva până ce îți vei întâlni sufletul complementar, te anunț oficial că te înșeli amarnic. Știi de ce? Pentru că, din punct de vedere energetic, tu ești deja ocupat(ă), iar perechea în așteptare nu te va deranja. Plus că, dacă tot stai cu partenerul(a) nepotrivit(ă), vibrația ta a rămas la nivelul compatibil cu cel/cea cu care ești acum. Și s-ar putea ca perechea ideală să fie la un nivel diferit de vibrație energetică și, deci, nu aveți cum să vă întâlniți.

Iar acum, finalul apoteotic: 
NU EXISTĂ RELAȚIE PERFECTĂ CU ALȚII! 
NU EXISTĂ PARTENER(Ă) PERFECT(Ă)! 
EXIȘTI DOAR TU CARE EȘTI PERFECT(Ă)! 
Dar nu îți dai seama, și din această cauză te cauți peste tot, însoțindu-te cu imagini nepotrivite ale tale.

Căutarea relației perfecte este, de fapt, căutarea ta. 
Abia când realizezi că tu exiști și că ești perfect(ă) așa cum ești, te vei găsi sub forma partenerului/ partenerei optim(e).

Iar când te găsești, ce rost mai au lamentările lacrimogene de pe internet?

Caută-te. Găsește-te. Ești perfect(ă). Atât.

Q.E.D


Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 
Arad, 08 iulie 2015

Gândul zilei - 08 iulie 2015 - EVALUAREA DE SINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                        *    *    *    *    *    *    *



Știai că...

... dacă ai timp să-ți plângi de milă, să te victimizezi și să găsești scuze, sigur ai timp să-ți evaluezi viața, ce-ți place și ce nu, să o îmbunătățești unde trebuie, să schimbi, să reînnoiești, să găsești soluții?
Cu alte cuvinte, să nu te irosești și să muncești cu tine, pentru a ajunge ce vrei, când vrei și unde simți că ți-e locul.

Imaginează-ți că locuiești într-o casă veche, dărăpănată, plină de igrasie, cu canalizare înfundată, pereții crăpați și acoperișul cu țigle lipsă. Ce faci? 
Te apuci să te lamentezi la toată lumea în ce condiții ești nevoit(ă) să locuiești, cât de nefericit(ă) ești și cât de nedreaptă e viața (numai) cu tine, că te-a adus în situația asta? 
Te apuci să găsești scuze de ce să nu începi să repari, încet, totul, gen: „nu am bani”, „nu am timp”, „cine să mă ajute?!”, „nu găsești meșteri buni”, „nu eu am adus-o în starea asta, deci nu eu o repar”, etc., sau realizezi că este casa ta și că dacă nu o vei repara, se va dărâma, îngropându-te sub moloz?

La fel este și în viață. Dacă pierzi timp pentru a te plânge, când mai ai timp să tragi concluzii și să repari ce nu e bun?

A te plânge e irosire.
A te mobiliza e investiție în tine; e acțiune. E salvarea ta!

Dar tu știai asta, nu?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 08 iulie 2015

marți, 7 iulie 2015

Gândul zilei - 07 iulie 2015 - REGĂSIREA DE SINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                             *    *    *    *    *    *    *



Știai că...
...niciodată nu e prea târziu să te regăsești, să-ți regăsești sufletul, spiritul, esența?

Cine hotărăște limita lui „devreme”, „târziu” sau „prea târziu”? Și care sunt criteriile?
Vârsta? E o cifră!
Dacă nu s-ar fi împământenit obiceiul aniversărilor și al socotelii atente a anilor din viața ta, ai mai fi știut că „trebuie” să îmbătrânești?

Și dacă ești bătrân(ă), după părerea societății, te face asta automat incapabil de trăire, de iubire, de transformare, de (re)devenire?
Cine hotărăște asta? Ceilalți sau tu?
Dacă străinii vieții tale au atâta putere asupra ta, tu când mai ai timp să fii, să exiști, să te manifești ca un original și nu ca o copie palidă a voinței vulgului?

Nu există dată de expirare a dorinței de a fi tu însuți. Nu mai pierde vremea și bucură-te de tine.
Ai înaintea ta o eternitate.

Nu mă crezi?
Încearcă, și convinge-te singur(ă)!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 07 iulie 2015

duminică, 5 iulie 2015

Gândul zilei - 05 iulie 2015 - VREI, SIMȚI și ȘTII cine ești?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                 *    *    *    *    *    *    *



Fiecare om își caută drumul și sensul în viață.

Cel puțin așa afirmă prin gânduri, vorbe și fapte.
Își caută împlinirea (materială, emoțională, sufletească, spirituală) în conformitate cu idealurile, crezurile, planurile și talentele de care dispune.

Aceasta e teoria.
Practica începe cu realismul fiecăruia și cu aprecierea justă a ceea ce poate, față de ceea ce își dorește.

Dacă omul doar VREA ceva, fără a verifica dacă poate sau este în stare să facă acel lucru, se poate alege cu o tonă de frustrări pentru tot restul vieții sale, considerându-se incapabil să realizeze ceva și negândindu-se că drumul îi e deschis spre altceva.

Dacă persoana vrea și SIMTE că poate, dar e obișnuită să îi asculte pe toți cei din imediata apropiere, există mari șanse de a fi convinsă că nu poate sau nu merită efortul; atunci, furiile, părerea de rău și tristețea îi vor deveni companionii tăcuți pe drumul deviat al restului vieții sale.

Dar dacă cineva vrea, simte și ȘTIE că poate face orice, în ciuda a ce spun alții, își va putea finaliza drumul prin viață, indiferent cât de anevoios este. Atunci, orice frustrare, furie, părere de rău sau tristețe sunt tratate doar ca stări trecătoare, ca „umbre” care să îi determine să regândească tactica, să-și regrupeze forțele și să le întărească convingerea că sunt pe drumul bun.

Dacă VREI, SIMȚI și ȘTII cine ești și de ce ești capabil(ă), poți ajunge pe cele mai înalte piscuri.
Dacă nu, rămâi în mlaștină pentru a spune altora povestea zborului care ar fi putut fi.

Tu unde te situezi?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 05 iulie 2015

sâmbătă, 4 iulie 2015

Gândul zilei - 04 iulie 2015 - RUGĂCIUNI versus REALITATE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                  *    *    *    *   *    *    *



Noi vrem să primim răspunsuri la întrebările puse Universului, dar le vrem acum și într-un anumit „ambalaj”, altfel suntem nemulțumiți.
Formulăm rugăciuni și rugăminți sperând și așteptând în secret ca totul să se concretizeze aici, acum și așa cum vrem noi.

Dar, oare din ce realitate a noastră am formulat cererea?

Din cea de om umil, care consideră că nu merită nimic și se adresează cerului cerându-și, parcă, scuze pentru că există și deranjează? 
Din aceea a orgoliului și vanității care ne face să credem că ni se cuvine totul? 
Din realitatea fricilor de care ne lăsăm înconjurați și controlați? 
Din poziția de necunoscător al valorii adevărate ca entitate, suflet, spirit și esență divină? 
Sau?...

REALITATEA.
Se presupune că e una singură. 
Dar fiecare situație ne creează o altă realitate. Într-un fel suntem  ca părinți, altfel ca prieteni sau parteneri; într-un fel ne manifestăm când conducem mașina, altfel când suntem pietoni, etc. 

Indiferent de realitate, noi ar trebui să fim consecvenți în valoarea și manifestarea pe care o avem. 
Dar, dacă habar nu avem cine suntem, ce putem cu adevărat și ce căutăm în viața noastră, fiecare realitate va crea un alt „eu”, impregnat cu energia străină din jur. 
Și atunci, nu înțelegem de ce rugile noastre nu sunt auzite și rezolvate acolo sus, în cer. 
Pentru că răspunsurile la rugăciuni se adresează adevăratei noastre esențe, singura pe care o poate percepe Universul. 
Și nu ego-ului confecționat și întreținut de noi.

Răspunsurile la întrebări vin întotdeauna, dar suntem noi, cei adevărați, tot timpul? Uneori? Vreodată? Niciodată?...

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 04 iulie 2015

vineri, 3 iulie 2015

Gândul zilei - 03 iulie 2015 - SALVAREA TA, PRIN ALȚII?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                   *    *    *    *    *    *    *



Nu poți salva pe cineva de la autodistrugere dacă nu vrea să fie ajutat(ă) sau nu ți-o cere.

Fiecare om are lecția sa de învățat în această viață, iar dacă pentru a-și însuși învățămintele va trebui să ajungă în cel mai întunecat abis, așa trebuie să fie; pe acolo îi trece drumul regăsirii de sine.

Dacă te erijezi în „salvatorul neamului” fără să ți se ceară, intervii în procesul de învățare a lecțiilor vieții, de găsire a căii către el însuși.

Deși s-ar putea ca în momentul intervenției omul să-ți mulțumească, consecințele pe termen lung pot fi catastrofale. Știi de ce? Pentru că te-ai băgat neîntrebat în viața și soarta omului, imprimându-i lecția ta, și nu lăsându-l să și-o înțeleagă pe a lui.
Dacă de câte ori cade un copil tu alergi să-l ridici, el nu va mai învăța să se ridice singur și să meargă mai departe; va aștepta să o facă altcineva, de fiecare dată.

Ți se pare o cruzime să nu ajuți, să nu intervii? Și dacă ajuți acum, te mai interesează pe viitor de el/ea? 
Vrei să ai conștiința împăcată? Acesta e ego-ul tău, felicitări!
Vei ajuta tot timpul pe toată lumea fără să ți se ceară? Bravo! Ia-ți o viață. A ta!
Nu o trăi pe a altora!

Tu pe când te vei salva pe tine de tine însuți?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 03 iulie 2015