miercuri, 29 august 2018

ECLIPSELE VERII 2018, ȘI EFECTELE LOR ASUPRA VIEȚII NOASTRE

Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este.

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

                                                 *    *    *    *    *    *    *



În această vară, pe parcursul a 30 de zile calendaristice, au avut loc 3 eclipse: două parțiale de Soare, și una totală de Lună.  Deși, eclipsele de Soare nu au fost vizibile în țara noastră, ele ne influențează din moment ce astrul zilei e unul singur pentru întregul Pământ.

Eclipsele de Soare și de Lună sunt evenimente înregistrate de-a lungul istoriei, fiindu-le asociate o serie întreagă de cataclisme sau schimbări masive care au zdruncinat din temelii umanitatea.

Dar, ai fost puțin atent la ce se întâmplă cu corpul tău, cu psihicul și emoționalul tău în preajma acestor momente? Crezi că nu influențează deloc? Mai gândește-te. 
Dacă nu știi, hai să povestim, pentru a înțelege puțin dinamica relațiilor dintre noi și planete, dintre noi și tot ce se află în exteriorul nostru. Pentru că suntem parte din Univers, iar Universul e parte integrantă din noi, din fiecare.

Binețe, dragă cititorule!
Fă-te comod și pornește muzica pentru a-ți fi însoțitor pe calea rândurilor.




Nu sunt expert în eclipse, nu sunt astronom și nici fizician. Și dacă aș fi, aș vorbi în termeni pe care i-ar înțelege doar cei în domeniu.
În rândurile de mai jos voi vorbi despre acest subiect din punctul de vedere al astrologului amator, al căutătorului de sine însuși și al medicului ce a observat câteva efecte asupra sănătății psihice, fizice și emoționale. 
Astfel încât voi vorbi strict din prisma omului curios care a citit, a studiat și a pus lucrurile cap la cap.
Aviz cârcotașilor de „meserie” care citesc și ascultă doar pentru a găsi greșeli și nu pentru a se informa.

Eclipsele sunt evenimente astronomice și astrologice care au fascinat omenirea dintotdeauna și o vor fascina prin tenta de necunoscut pe care o aduc. 
Ele au loc de câteva ori pe an și implică cei doi aștri importanți pentru noi, pământenii: Soarele, stăpânul zilei și al luminii și Luna, regina nopții.



Eclipsele de Soare au loc în momentele de Lună nouă, pe când cele de Lună se petrec pe Lună plină. Aceasta este regula.
De obicei, eclipsele de Soare sunt precedate sau urmate, la aproximativ 2 săptămâni, de eclipse de Lună.

Privite de pe Pământ, cele două corpuri cerești au o mișcare eliptică, iar diferența de înclinație dintre traiectoria Lunii și a Soarelui este de 5 grade. 
De fapt, e vorba despre intersecția dintre drumul Lunii în jurul Pământului cu drumul Terrei în jurul Soarelui.

Cele două elipse se intersectează în două puncte, numite Noduri. Există un Nod ascendent și unul descendent.

Eclipsele de Lună au loc în preajma acestor puncte de intersecție, de aceea se poate spune cu siguranță că anual au loc minim două eclipse de Lună.


Eclipsa de Soare se produce atunci când Luna trece între Terra și falnicul astru al zilei, blocând accesul luminii. În funcție de conul de umbră care se formează, eclipsa poate fi totală sau parțială. Dacă în anumite țări Soarele e acoperit total, în altele poate fi parțial obturat, sau deloc.

Soarele este astrul luminii, al vieții, deci are un rol important în întreținerea proceselor vitale în corpul uman, al regenerării și refacerii tuturor organelor și sistemelor. Influențează, în mod special, inima, motorul vieții, și creierul, „computerul” central. 

Efectele eclipselor asupra corpului uman sunt semnificative, și se manifestă aproximativ trei luni înainte și trei luni după producerea evenimentului astronomic.

Soarele, prin procesele de întreținere a căldurii „cuptorului” său, are efect direct asupra a tot ce înseamnă circuite electrice.
De aceea, în preajma eclipselor de Soare se poate observa că, parcă, toată aparatura o ia razna. Scurtcircuite și avarii fără motiv aparent, defectări ale aparatelor electrocasnice, telefoane, computere, televizoare, etc.
De ce? Pentru că apar anomalii în câmpul electric al Pământului, care interferează cu câmpurile generate de aparatură.

Corpul uman are în jurul lui un câmp energetic măsurabil, cu rolul de a întreține transmiterea de impulsuri nervoase de la creier la organe și invers, dar și de la un organ la altul.

Transmiterea comenzilor prin celulele nervoase se face cu ajutorul curenților electrici și a neurotransmițătorilor.

În perioadele care preced și urmează eclipselor solare, sunt afectate 2 mari sisteme care funcționează exclusiv pe bază de impuls electric: sistemul nervos și inima.



În acele zile se pot simți multe anomalii în coordonare și probleme la inițierea comenzilor spre membre. Cu alte cuvinte, ca și cum în creier ar avea loc scurtcircuite care duc la amețeli, confuzii, probleme cu mersul sau cu orientarea în spațiu, incapacitate de concentrare, senzația de plutire, probleme de memorie, etc. 

Deoarece la nivelul creierului se află centrii care coordonează restul corpului, e lesne de înțeles că toate procesele vitale sunt afectate; însă doar pe o perioadă de câteva săptămâni. Pericolul apare prin decompensarea unor boli existente deja în corp, adică prin agravarea lor inexplicabilă, după ce ani de-a rândul au fost bine ținute în frâu.

Inima, motorul vieții, se contractă și bate deoarece primește impulsuri electrice de la creier printr-o rețea bine pusă la punct. Centrii nervoși care imprimă ritmul cardiac rapid și pe cel lent se află situați în apropierea centrilor ce coordonează mișcarea și sensibilitatea membrelor.

Așa încât, în perioadele de eclipse solare, apare riscul aritmiilor cardiace, tahicardii, bradicardii, fibrilații, flutter, dar și agravarea celor deja existente. Iar riscul major este producerea infarctului miocardic și a emboliei pulmonare.

Cum au avut loc două eclipse de Soare, și nu una, efectele  asupra circuitelor electrice vor fi încă prezente până la sfârșitul acestui an.




Eclipsa de Lună are loc, așa cum am mai spus, pe faza de Lună plină, în apropierea Nodurilor ascendent și descendent, și se produce atunci când Terra se interpune între Soare și astrul nopții, oprind lumina.

Anual au loc minim 2 asemenea evenimente astrologice. În acest an prima eclipsă totală de Lună a avut loc în 30 ianuarie 2018 (https://youtu.be/AEXmFdDHQMo), iar a doua s-a produs între cele 2 eclipse de Soare, la data de 27 iulie 2018 (https://youtu.be/cedNpskPmBI)

Satelitul Terrei, Luna, are efect puternic asupra apei, fiind suficient să amintesc de maree, atât de importantă pentru navigație, dar și pentru animale.

Dacă ținem cont de faptul că organismul uman este compus 75% din apă, este lesne de înțeles de ce eclipsele de Lună au un impact puternic asupra dinamicii lichidelor din corp.

În această perioadă e posibil să apară edeme (retenții de apă) în diferite părți ale corpului, chiar dacă până atunci nu au mai fost asemenea probleme.
Rinichii, cei care răspund de circularea și eliminarea apei, sunt predispuși la colici (crize). 

Tot în acea zonă se află glandele suprarenale care secretă adrenalina și hormonii care reglează tensiunea, glicemia și sexualitatea. În perioada de efect a eclipsei de lună (încă aprox. 4-6 luni după producere), pot apare atacuri de panică, agitație inexplicabilă și greu controlabilă, pusee de hipertensiune arterială sau, din contră, tensiune scăzută, variații de glicemie (zahăr în sânge), cu agravarea diabetului sau prăbușirea glicemiei (hipoglicemie), sau tulburări majore de dinamică sexuală. Alte predispoziții specifice acestei perioade sunt dereglajele hormonale, probleme ale somnului, dureri de cap care nu cedează.
Este posibil să apară probleme legate de transpirații excesive, neplăcute și deranjante.

Cum am mai spus, intersectarea traiectoriei Terrei cu a Lunii se produce în punctele numite noduri: ascendent și descendent





În astrologie, Nodul ascendent se numește Nodul Nord (NN) sau Capul Dragonului și „vorbește” despre calea pe care trebuie să o adoptăm în viața actuală.

Nodul descendent se numește Nodul Sud (NS) sau Coada Dragonului, dând informații despre viețile trecute și bagajul karmic cu care venim în această existență.

Interpretarea se face în funcție de zodiile și casele în care se situează în momentul nașterii fiecăruia, în ceea ce se numește astrograma natală. Cele două noduri sunt dispuse întotdeauna la 180 de grade, astfel încât dacă NN e într-o zodie, NS va fi automat în zodia opusă.

Din cauza apropierii de Noduri care au semnificație karmică, eclipsele de Lună favorizează descărcările karmice, accelerându-le.

Dar, atenție! Nicio eclipsă nu poate rezolva un aspect al vieții în locul tău! 
Nu te gândi că „vine tanti eclipsa și-mi se rezolvă automat toate problemele, mi se șterg din datorii și va fi bine!”. Nu! TU ești cel/cea care va trebui să inițiezi schimbări în viața ta; momentele de eclipsă îți vor da doar un impuls, însă unul important.

Eclipsele aduc oportunități și energii puternice. Dacă nu te folosești de ele, îți vor zdruncina viața din temelii.



Efectele celor 3 eclipse asupra corpului uman vor fi resimțite până pe la sfârșitul anului 2018.

Risc de infarct miocardic, crize de angină pectorală, acutizarea bolilor de sânge (de la anemii severe, la leucemii, mieloame, etc), pareze, furnicături, inflamații în diferite zone ale corpului, tamponadă cardiacă, edeme cerebrale, etc.

La ce te mai poți aștepta în perioada următoare?
Dă-mi voie să-mi exersez puțin cunoștințele de astrolog amator.

În momentul primei eclipse de Soare (cea din 13 iulie), astrul zilei se află în zodia Racului (casa Lunii), alături de astrul nopții, aflat în faza de Lună Nouă, iar Nodul lunar Nord sau Capul Dragonului se află în casa Soarelui, Leul.

La cea de-a doua eclipsă de Soare, cea din 11 august, Soarele și Luna și-au dat întâlnire în casa Soarelui, de data asta.
Aceste aspecte „vorbesc” despre posibilitatea de a-ți pierde sau a ți se lua tot ce este sclipitor, strălucitor în viață, acele „pietricele” colorate la care ții și cărora le acorzi importanța unor diamante. Adică FORMA, care îți ia ochii, pentru a fi pregătit(ă) să accepți în viața ta FONDUL real, acela care te umple de esență.

Este o perioadă în care strălucirea FORMEI, Soarele, pierde din putere, fiind acoperit de astrul nopții, Luna, FONDUL, intuiția, introspecția.

Eclipsa totală de Soare simbolizează capitularea emfazei, a orgoliului, vanității ego-ului, în fața liniștii adevărului lipsit de înflorituri și strălucire, a realității greu acceptate de minte - tăcerea sufletului, a esenței noastre divine.

De aceea, în această perioadă pot ieși la suprafață minciuni bine ascunse și camuflate, precum și secrete de familie adânc îngropate.

Cum Soarele reprezintă evidența, lucrurile pe care le expunem pentru a impresiona, Luna vine și „sapă” prin această „construcție”, demolând tot ce e construit pe minciună și falsitate.


Simbolistic, aceste eclipse sunt alegerea pe care trebuie să o facem fiecare dintre noi.
Cam ca în basmul „Fata moșului și fata babei”. Fata babei a ales lada cea mai strălucitoare și mai colorată, dar a găsit în ea balauri care au devorat-o. Fata moșului a ales lada cea mai ponosită și mai veche, dar în ea a găsit bogății.

La fel se întâmplă în viață: mulți aleg forma strălucitoare, dar plină de himere, în detrimentul fondului, singurul care dă adevărata valoare.

Eclipsele de Soare sunt parțiale, și pot predispune la creșterea tensiunii arteriale, a glicemiei și la tulburări hormonale, semn că nu se vrea a se renunța la ceea ce e cunoscut pentru a primi ceva necunoscut și incontrolabil.

Cum Soarele se află în zodia Leului și răspunde, cum am mai spus, de inimă, de circulație, sânge și vase, se poate spune că în această perioadă sunt favorizate ruperile de relații dependente cu familia de origine (părinții), și orientarea spre traiul independent. Cu alte cuvinte, mulți pot înțelege că viața și concepțiile lor de viață nu sunt ale lor, ci au fost luate și aplicate de la părinți, ca niște programe, și care  nu aduc liniște sufletească, ci nefericire.

Este ca și când realizezi că te porți cu soțul tău cum s-a purtat mama cu tata, nu cum ai vrea tu; sau îți tratezi soția ca tatăl tău, deși tu, în realitate, nu asta ai vrea.

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru a înțelege celălalt aspect al eclipsei: principiul masculin, Soarele, și principiul feminin, Luna, se contopesc pentru a forma un întreg.

Este o perioadă excepțională pentru ca sufletele complementare să se recunoască și să se unească pentru a forma UNUL, Dumnezeu.



Cum Nodul Nord sau Capul Dragonului se află acolo, la eclipsă, înseamnă că această perioadă este propice pentru a împlini vise, a crește și a evolua personal, sufletește și spiritual. Dar fără ego, laudă și emfază.

Această eclipsă totală de Soare este, dacă vrei, ca un portal prin care poți intra după ce vei lăsa la ușă hainele ponosite ale trecutului care ți-a adus ceea ce știi. Iar acolo te așteaptă straiele noi ale viitorului. Alegerea îți aparține.

Așa cum am spus în materialul intitulat „DE CE SĂRBĂTOAREA DIN 15 AUGUST E IMPORTANTĂ PENTRU TOȚI?!” (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2017/08/de-ce-sarbatoarea-din-15-august-e.html), între 15 august și 8 septembrie, cerurile rămân deschise pentru ca energia divină să poată curăți obiceiurile distructive ce ar trebui să „adoarmă” în noi, pentru ca apoi, din 8 septembrie, să poată curge prin corpuri, minți și suflete curățate.

În concluzie, folosește energiile acestei perioade pentru a face schimbările pe care le tot amâni în viața ta, altfel schimbările vor veni dar nu cum vrei și când vrei, ci așa cum ți se cuvine.

Fii înțelept și folosește oportunitățile care ți se oferă, acum, pe tavă.

Binețe, dragă cititorule, și îți mulțumesc că m-ai ascultat!

dr. Edith Kadar
Arad, 21 august 2018



*    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.

Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/04/eclipsa-totala-de-soare-din-21-august.html)

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.  


5 comentarii:

  1. Buna Suflet Drag, ma regasesc in ceea ce ai scris si marturisesc ca am parte de tot felul de simptome in aceasta perioada de tranzitie. Dereglari de ciclu, de somn, perioade de scurtcircuit in creier. Dificultatea de a ma exprima, pauze lungi intre cuvinte, pierderi de memorie. Traume ascunse ies la suprafata pur si simplu in momente neasteptate. Iar partea interesanta este ca reusesc sa inteleg si sa retraiesc cu mintea de acum ceea ce traiam atunci ca si copil. Simt cum vechiul dispare pentru a putea face loc noului. Insa egoul joaca feste de multe ori si cauta sa isi pastreze puterea. E bine ca le pot constientiza, pentru ca pe viitor sa nu ma mai identific cu aceste proiectii si etichete si sa imi regasesc Sinele Meu. Multumesc pentru tot ceea ce scri, transmiti.
    Andreea Papp (Milano)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna.Intai de toate a fost necesar sa vizualizez intreaga postare cu muzica aleasa. Asa am simtit,dupa care am putut citii.De ce oare.Dupa ce timp de doua saptamani am simtit mereu slabiciune si eram deprimata,acum cumva m-am m-ai regasit si chiar parca ma simt mai aproape de mine si cu mine mult mai mult.Parca Sinele meu ma primeste din nou cu bratele deschise sub o noua forma a mea. Asa ma percep si datorita constientizarilor pe care le am ca rezultat al postarilor tale Edith(scuza-ma mi-am dat singura permisiunea asta, de aici te vad ca o prietena,daca as fi fata in fata ar fi altceva).MULTUMESC.

    RăspundețiȘtergere
  3. multumesc, ceea ce am simtit si simt in continuare cu mine,sunt explicate pe intelesul oricui aici, multumesc ca aveti procuparea aceasta si ca... si eu am acces la scrierile dvs. Mult spor si inspiraie!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim pt aceste informatii bune de stiut!

    RăspundețiȘtergere
  5. Prețioase informații doar că lecția unei decizii greșite am servit-o (primit-o) fără să fi cunoscut cele ce am citit adineauri...trist pentru mine ca persoană dar obligatoriu sa trec peste și să mă regăsesc !

    RăspundețiȘtergere

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.