miercuri, 31 decembrie 2014

CUM TE VEZI ÎN 2015?

Motto: Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                          *    *    *    *    *    *    *    *

„Cum îți așterni, așa dormi”...
... spune o veche zicală populară, izvorâtă din experiența și înțelepciunea cuiva.

2014 e deja istorie. Ca tot ce face parte din viața noastră de până acum.


2015 e viitorul, e fila albă ce așteptă, tăcută și răbdătoare, să-i fie scrise rândurile pentru istorie. Cea viitoare.
Iar istoria e scrisă de noi, individual.

Binețe, cititorule, la cumpăna dintre ani!
Nu uita nici acum să pornești muzica.


                             

Fiecare ne scriem rândurile vieții proprii prin faptele, vorbele și gândurile noastre. A ceea ce putem, vrem și trecem în filele pe care le semnăm zilnic la capitolul „Existență”.

Istoria reține doar adevărul. Nu ceea ce vrem noi să pară adevăr.
De aceea, nu putem minți.
Nu putem avea pretenția ca lumea să-și amintească de noi prin ceva ce am fi vrut să facem, dar neputința, comoditatea și reala limitare ne-a oprit.

Dacă ai făcut ceva rău, istoria va consemna ca atare.

Dacă nu ai făcut nimic, ci doar ai povestit cât de multe ai fi putut face, istoria va reda întocmai. Fără înflorituri, fără revizuiri și adăugiri. Forma brută. Asta e istoria.

Iar dacă ai acționat, dacă ai făcut tot posibilul să treci de la stadiul de gând la cel de vorbă și ai reușit să finalizezi cu o faptă, ești marele câștigător!

Pentru simplul motiv că ai reușit extraordinara performanță de a transpune teoria în practică. Lucru demn de Sisif, cel condamnat la eterna corvoadă a muncii fără finalitate.

Pentru că acțiunea, schimbarea, transformarea și evoluția ne definește și lasă o semnătură clară în registrul istoriei.

Cât de mult îți place ce ai făcut, ține de forma coloanei vertebrale a vieții proprii.
Cât de mult îți asumi din ceea ce ai făcut sau nu ai reușit să faci, ține de rezistența coloanei clădite după chipul și asemănarea principiilor tale. Dacă ele există. Dacă nu...despre ce discutăm?!!...

Nu poți fi ceea ce nu ești.
Nu poți fi ceea ce doar gândești.
Nu poți fi ceea ce doar vorbești.
Nu poți fi ceea ce nu vrei să faci.
Dar categoric poți fi ceea ce transpui în acțiune!

Poți fi nemernic, mișel, laș, trădător...
Poți fi cel care lansează zvonuri, sau cel ce crede în ele...
Poți să povestești tuturor ce ai fi putut fi....dar nu ai apucat să fii vreodată...
Poți să povestești cât de măreț te visezi, dar să recunoști că ceea ce vrei e imposibil. Acum. Dar poate mai târziu, când mai înveți......

Și poți să povestești tuturor despre aripile care ți-au crescut pentru că ți-ai făcut toate lecțiile, ai urmat toți pașii în ordinea firească, ai avut răbdare....

Povestește-le, nu pentru a te lăuda, ci pentru că îți recunoști marea realizare de a trece de la vorbă la faptă, de la neputință la putință, de la incapacitate la îndârjire, de la teorie la practică...
Povestește-le, pentru că așa știi să îți recunoști propriile tale merite, fără a aștepta note date din exterior de la cei cărora tu însuți  le-ai acordat competența de a te aprecia.
Asta nu este o laudă. Este o recunoaștere, o înțelegere și o asumare a propriilor talente pe care abilitățile le-au transpus din vorbe în fapte.
Este recunoașterea ta!

Oricum, cei care încă se târăsc în noroiul pe care și l-au creat nu te vor crede, și vor încerca să te tragă în jos, pentru că doar așa își vor putea justifica, lor înșile, impotența zborului...

Alții vor încerca să îți explice, pe larg și pe scurt, cum ar fi făcut ei și ce ar schimba (invariabil) în ceea ce ai făcut tu, în niciun caz ei, pentru a obține perfecțiunea....Nu contează că ei/ele au o viață ternă, fadă, liniară, justificată de frici...„dacă nu reușesc...”, „dacă nu va fi bine...” , „dacă ceilalți nu vor fi de acord...”, etc.

Dar despre aceștia  istoria nu va vorbi. Noi știm. O știu și ei, de aici disperarea cu care își aruncă propriile mizerii și neputințe în cârca oricui este dispus să nu supere pe cineva și să nu reacționeze din prea multă bună-creștere.


2014 a fost un an bun sau rău, în funcție de implicarea fiecăruia în propria viață, în scrierea propriei istorii.



2015 va fi un an bun sau rău, după rodul propriilor dorințe, în funcție de însușirea lecțiilor de viață. 

Vrei să îți fie bine, îți va fi bine. Nu dai doi bani pe tine și te lași la mâna Universului, acesta îți va da ceea ce meriți. Nici mai mult, nici mai puțin. După chipul și asemănarea ta. A gândurilor, și abilităților tale. A capacității tale de a-ți țese viitorul. A feței tale adevărate, și nu a celei care vrei tu să fie văzută. 
Vina „emanației” viitoare îți aparține în totalitate.

2015 va fi numai al tău, cu bune, cu rele. 

Dacă pentru reușite totul ți se cuvine, la fel este și pentru cele mai puțin plăcute orgoliului, vanității și ego-ului din tine. 
Dacă pentru cele bune ești propriul creator, ar fi incorect ca pentru rateuri să fie de vină șeful, soțul sau soția, soacra, copilul sau...Dumnezeu!

2014 e deja istorie.
2015 e fila albă, încă nescrisă în registrul istoriei. 



Îți doresc să ai un 2015 exact așa cum ți l-ai proiectat, cum l-ai programat, cum ți-ai imaginat că trebuie să fie! 
Îți doresc să ai curajul să faci ceea ce sufletul tău știe că are de făcut, dar mintea îl oprește din prea multă rațiune, bun simț. și frica de a nu-i deranja pe cei importanți ție.
Și toate astea pentru a fi persoana pe care Universul o merită, după ce a investit atâta încredere, și ți-a scos în cale atâtea oportunități, situații și persoane pentru a deveni...altfel... mai bun, mai conștient, mai conștiincios.

Să ai parte de multă înțelepciune și mult discernământ pentru a putea alege realul de imaginar, adevărul de ispită, acel adevăr croit după meritele tale.
Încearcă să găsești fericirea și încântarea fiecărui moment, chiar dacă acestea nu se supun unui standard poetic, sau al tău personal. 

În fond, ce ai „emanat” până acum este ceea ce ai. 
Eşti efectul istoriei de până acum. Eşti propria ta creaţie!
Ești mulțumit? Mergi mai departe. Nu ești mulțumit? E momentul să faci și altceva decât să te plângi...

Îți doresc ca fiecare zi să fie bogată în lumină, iubire și sănătate.

Un 2015 așa cum ți-l dorești și cum ți-l croiești!

Mulțumesc că ai călcat pragul blogului meu.
Te aștept cu mult drag și la anul.


LA MULȚI ANI, 2015!!!



Binețe, prieten cititor!

dr. Edith Kadar
Arad, 31 decembrie 2014




miercuri, 30 aprilie 2014

ÎNTREBĂRILE IUBIRII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Binețe, cititorule!
Pornește, rogu-te, muzica înainte de a citi.



IUBIREA...

Oare ce o fi acest cuvânt pe care nu îl înțeleg?

E peste tot, îl aud, și mă gândesc că trebuie să fie important. Cred că ar trebui să încep să pun întrebări.


- Mami, ce e aceea „iubirea”?

- Iubirea e atunci când te bucuri din orice și zâmbești adânc de la un colț la altul al inimii.

Iubirea e atunci când, deși plouă și e frig, poți vedea cerul întreg și nu lacrimile lui.

E atunci când ciripitul păsărelelor este acolo cu tine, în urechea ta, indiferent de gălăgia de afară.

Iubirea e atunci când, deși ești certat și dojenit, reușești să vezi în ochiul celuilalt neputința de a se face înțeles și de a te ajuta.

Iubirea o auzi în fiecare frunză care foșnește, o vezi în ochii oricărui copil, o întâlnești în inima și privirea îndrăgostiților, dar și în cele ale părinților și bunicilor; o asculți în fiecare notă a muzicii adevărate. 

- Toți oamenii iubesc, mami?
- Îmi place să cred că da, puiul meu. Cred că orice om încearcă să iubească, doar că pentru fiecare iubirea are o altă definiție. Cred că omul iubește după chipul și asemănarea sufletului său. 

- Tu iubești, mami?
-Da! Îi iubesc pe cei ce mă ajută să fiu eu însămi.
Iubesc universul care ne-a dat totul pentru a putea iubi, doar să vrem.
Îi iubesc pe toți cei ce mă ajută să fiu cu tine. 
Dar, mai mult, te iubesc pe tine, puiul meu, pentru că îmi bucuri ochii, îmi încânți auzul cu vocea ta, îmi sărbătorești toate simțurile când te pot strânge în brațe și te pot mângâia.
Viața alături de tine este o adevărată...IUBIRE!

- Bine, mami, m-ai ajutat să iau hotărârea. M-ai făcut curios așa că... ne vom vedea peste nouă luni, când mă voi naște!
Abia aștept să te cunosc, să mă ții în brațe, și să o pot cunoaște... IUBIREA!


dr.Edith Kadar
Arad, 30 aprilie 2014

                                                    *    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

Niciun fragment nu poate fi scos din text.
Prezentul articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.




sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Simplu...A FI...



Binețe. cititorule!
Ascultă muzica și ascultă-mi gândurile. Pot fi și ale tale.

Simplu...A FI...

Nu greutatea a ce nu este, ci apăsarea a ceea ce este mă face să oftez adânc.
Nu mi-e dor de ceva din trecutele timpuri, doar conștiența golului sufletesc din prezent mă face să am senzația că nu-mi ajunge aerul.
Este lipsa care mă împlinește.

Au dispărut regretele, respir cu ușurință.
Nu mai găsesc așteptări, închid ochii.
S-a dizolvat tristețea, inspir cu sete.
S-au anihilat fricile, expir în libertate.

Am în suflet o senzație de gol, dar nu din lipsa dureroasă, ci din absența care ușurează.
Lipsește nesiguranța, absentează frica, e gol de furie și pauză de tristețe.
E un moment de zero absolut, în care sunt doar eu în absența altcuiva sau a altceva.
Nimeni și nimic nu poate adăuga vreo tușă existenței mele, decât eu.
Eu sunt cea care creează lumea în care trăiesc, ceilalți doar subliniază plusurile sau minusurile, oglinzile a ceea ce sunt, ce pot să fiu, ce nu vreau să fiu.

E un moment de împlinire, de plinătate.
E un moment de...EU!

Mulțumesc!

Binețe. cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 18 ianuarie 2014
  


miercuri, 15 ianuarie 2014

A TRĂI...TRĂIRE...



A trăi este o artă, iar trăirea vieții a ajuns să fie demnă de cei care se numesc...ARTIȘTI. Ai vieții, bineînțeles...
Tu crezi că trăiești, dar e posibil doar să supraviețuiești fiecărei zile...

Binețe cititorule!
Pornește, te rog, și muzica postată la sfârșitul materialului.

Nimeni nu ne învaţă cum ar trebui trăită viaţa. La naştere nu primim "instrucţiuni de utilizare optimă" a ei.