duminică, 23 septembrie 2012

TRATARE versus VINDECARE (III)


  
  TRATARE versus VINDECARE (III)

Există o vorbă care zice că furia îți ”mănâncă ficații”. Iar de la ficat pornesc celelalte probleme, ca un domino.

V-am spus povestea furioșilor, în conformitate cu experiența și observațiile mele practice, acumulate de-a lungul timpului.


Dar oare de unde vine furia asta? Ce o determină? Ce o face să existe? Ce se ascunde în spatele aparenței?


Porneşte, te rog, muzica postată la sfărşitul materialului.
Bineţe, cititorule!



Nu suntem furioși, nepăsători, sau nefericiți fără motiv. Suntem așa pentru că ceva sau cineva a alterat ”programul” normal de viață, principiile și încrederea în forțele proprii.

FRICA. Emoția care apare prima în viața noastră. Emoția care, de cele mai multe ori ne este implantată de cei apropiați nouă : părinți, bunici, educatori. ”Dacă nu papi tot (sau nu dormi sau nu faci cine știe ce activitate matură, la doar câteva luni), vine bau-bau (sau altă lighioană) și te mănâncă”. Vi se pare cunoscut? Ați auzit voi așa ceva, sau vi s-a spus așa, sau ați spus voi așa copiilor sau nepoților?

Când ne naștem nu știm ce e aceea frică. Nu avem noțiunea, pur și simplu. Copilul habar nu are că se poate îneca în apă mare, sau că se poate curenta, sau că poate să cadă pe scări și toate astea să se lase cu urmări urâte. Noi îi învățăm să-și cunoască emoțiile, noi îi ajutăm să cunoască lumea cu frumusețile sau pericolele ei, de cele mai multe ori în maniera cea mai nepotrivită, uitând că nu se nasc cu instrucțiuni de folosire a acestei lumi și a ceea ce există în jurul lor.

Dacă nu dormi, vine omul negru să te ia”, i se spune ca mesaj de somn ușor puiului de om. Și, gîndește-te cât de liniștit și fericit va adormi copilul știind că va avea un ”însoțitor” pe timpul nopții!
Dormi tu, care ai spus așa ceva, cu perspectiva omului negru, sau a altei arătări sub patul tău, și vei vedea ce bine e!

De fapt, copiilor li se face frică nu din cauză că imaginea ”bau-bau”-lui i-ar speria. N-au de unde să știe cum arată. Ei reacționează la tonul vocii celui care transmite mesajul. Gândiți-vă cât de ”suav” și plin de alint se poate spune că vin țiganii și îl fură sau, ”preferata” mea, vine doctorul și face injecții. Normal că puiul de om reacționează și, în loc să adoarmă, sau să facă altceva, face exact invers, spre exasperarea părintelui, care o ia ca pe un afront personal pentru că mai are atât de multă treabă de făcut, iar copilul nu înțelege.

Când situațiile se repetă, părintele sau bunicii repetă și ei amenințările, diferită fiind tonalitatea vocii, eventual. Deja în mintea copilului a ”înmugurit” prima sămânță de frică.
Dacă lucrurile s-ar opri aici, ar fi bine. Copilul uită repede, iar calmul și iubirea pe care ar primi-o în schimb ar ajuta la înflorirea suflețelului și la clădirea respectului și încrederii față de el și față de ceilalți.
Dar, de cele mai multe ori nu e așa. Din păcate.
Amenințările se transformă, în timp, în condiționări. ”Dacă nu ești cuminte, nu te mai iubesc!”. Oau, dar ce, tu (părinte care spui asta) ești cuminte?

Cu timpul, totul devine o condiție : să mânânce bine, la timp și corect, să doarmă la comandă, să tacă la comandă, să învețe mult și bine că pruncul vecinei are note mai bune, să nu se murdărească vreodată, să nu plângă că ne deranjează, să salute toate persoanele necunoscute doar ca să nu ne facem noi, aparținătorii, de rușine, să facă sport, limbi străine și vreo 2 instrumente muzicale, să ia toate testele, să intre la liceu, să participe la olimpiade, să termine liceul ca șefi de promoție, să reușească la facultate, să o termine, să prindă post la NASA, eventual, și toate acestea ca să ne facă pe noi, dragii de părinți, mândri. Nu contează ce simt ei. Nu contează că nu i-a întrebat nimeni ce vor ei să facă, cum să facă și ce părere au. Ei sunt copii, ce știu ei?!! Alții știu mai bine, dar ei nu, niciodată. Ei s-au născut doar ca să ne facă nouă pe plac, iar când vor fi mari n-au decât să facă ce vor ei. Dar nu mai repede, că ne supărăm, să fie clar, da?

Să revenim puțin, să schimbăm perspectiva și să vedem ce este în suflețelul unui astfel de copil. Puneți-vă acum în locul lui sau reamintiți-vă cum a fost, dacă ați trecut prin așa ceva. 

De mic i se transmite că nu poate face ceva de capul lui, și că adevărul universal e deținut numai și numai de oamenii mari. Deci o devalorizare clară. Acest sentiment afectează scheletul viitoarei vieți, deformând sufletul, mentalul și comportamentul. Apare...rahitismul. Viața puiului de om nu are esență, e ”rahitică”, fără vlagă, anemică. Sigur că va apărea, la propriu, anemia.

Punându-i opreliști la imaginație, la avânt, entuziasm și inițiativă, îl blochezi să respire...libertatea. Apare bronșita astmatiformă sau chiar astmul bronșic. Neascultându-i părerea, ci impunându-ți-o sistematic pe a ta, îi ”virusezi” programul de viață cu care s-a născut. Și atunci te miri că puiul e mereu răcit, mereu face viroze?
Copilul nu poate să se apere. El știe doar că nimic din ce zice sau face nu e bine decât cum zic cei mari. Suflețelul se revoltă și îl mai ”decuplează” de la a mai primi informații neplăcute; copilul face otite repetate. Cu timpul, cele văzute și auzite, precum și oamenii mari (bunici, părinți, profesori) îi produc...alergie. Care apare și la propriu.

Când copilul duce deja în spate prea multe responsabilități, apar problemele de greutate. Dacă îi este ”foame” după dragoste necondiționată, mângâieri și alinturi, vom avea un copil...mâncăcios. Nu-i mai faci viața ”dulce”? Va mânca numai dulciuri. Și e normal să fie așa. ”Foamea” de iubire, de sentimente, nu poate fi tradusă și transmisă din subconștient în conștient decât prin imagini cunoscute de mintea proprie. Adică, foame = mâncare.

Dar făcutul zilnic de lucruri care nu plac afectează ”înghițirea” sau ”digerarea” vieții. Așa apar problemele digestive, începând de la dureri de burtă la probleme de scaun.
Când presiunea exterioară devine deja prea mare, și se pune accentul pe formă, adolescentul face...acnee.

Felicitări! Tocmai aveți un viitor om matur plin de angoase și frici.
Frica de reacția părinților dacă nu se ia o notă corespunzătoare, frica de profesori, frica de colegi că nu va fi primit în ”gașcă”.
Dacă nu știu cum să fac? Dacă nu știu lecția? Dacă nu pot să primesc cadoul pe care mi-l doresc? Dacă...”
Iar la maturitate : ”Dacă nu termin la timp? Dacă șeful mă ceartă? Dacă soțul sau soția nu e de acord? Dacă nu voi mai fi pe placul celorlalți? Dacă...”

FRICA. Paralizanta frică. Cea care transformă copiii frumoși și puri în persoane furioase pe sine sau/și pe alții, nesiguri, nefericiți, frustrați și care asigură, garantat, rețeta de ratare.

Am întâlnit multe persoane care doar supraviețuiesc de la o zi la alta, și care au uitat să trăiască zilnic. Persoane care, de obicei, au trăit ani întregi în umbra vreunuia din părinți. Oameni care, și la o vârstă matură, de peste 30-40 de ani, nu ies din cuvântul tatălui sau al mamei, deși au propria lor familie și propriii lor copii. Care copii cum credeți că sunt crescuți? Cumva în dragoste, liniște și armonie? Nu. Tot cum au crescut ei, deoarece nu au alt model, deși știu că nu a fost bun regimul ce li s-a aplicat lor.

Frica descarcă și afectează RINICHII.
Rinichii sunt organe pereche, ce simbolizează relațiile. De cuplu, de asociere, de colegialitate. Funcția lor este de a filtra impuritățile, de a le elimina, de a recircula apa în organism.
Când frica devine stăpână pe viață, ”filtrul” zilnic se atenuează, nu se mai știe ce e bine și ce nu, nu se mai știe ce trebuie eliminat pentru a fi mai bine, și pentru că frica e însoțită de pericol, corpul reține apa în organism, pentru ”zile negre”.


Deasupra rinichilor există glandele suprarenale, care secretă adrenalina și noradrenalina, doi hormoni eliberați în caz de stres.
Imaginați-vă atleții care se pregătesc să ia startul unei curse de alergări. Se așează în poziție. ”Pe locuri”. Creierul deja știe că va trebui să ajute corpul să câștige cursa. ”Fiți gata”. Creierul dictează suprarenalelor eliberarea de adrenalină și noradrenalină pentru a concentra tot sângele la nivelul mușchilor și a inimii, precum și la nivelul creierului, care va menține comanda. Cei doi hormoni produc o fază de simpaticotonie, accelerând circulația, respirația, contractura musculaturii (inclusiv a vezicii urinare), crescând nivelul de glucoză pentru a asigura ”hrana” mușchilor, și reducerea peristaltismului (mișcărilor peretelui) intestinal.

”Start!” Alergi, inima pompează din ce în ce mai repede pentru a asigura mișcarea  și viteza corespunzătoare. Când alergi, nu poți mânca sau nu poți merge la toaletă. Creierul tău a decuplat aceste funcții. 
Alergi și știi că trebuie să treci linia de sosire. Accelerezi pentru că ești aproape de  final, iar suprarenalele pompează cu drag și spor adrenalina pentru a ajuta la terminarea cursei. Ai trecut linia de sosire, și indiferent de locul pe care ai ajuns, corpul și-a făcut treaba, iar acum trebuie să se liniștească pentru a-și reface rezervele. Acum intră în funcțiune sistemul nervos parasimpatic, de liniștire și relaxare. Este faza de vagotonie. Respirația se rărește, la fel și bătăile cardiace, musculatura striată se relaxează, și intră în contracție mușchii tractului digestiv. Ți se face sete, foame, apar alte nevoi, pentru că trupul trebuie să se descarce de balast și să își reîncarce ”bateriile”.

Atât timp cât e vorba de competiții, care nu se desfășoară în fiecare zi, corpul are timp suficient să se refacă.
Dar ce ne facem dacă fiecare zi a vieții noastre e o competiție cu timpul, ceilalți oameni, familia, șefii, cu noi înșine? 

Așa cum am spus, frica devine stăpână pe viața noastră. 
Ne aflăm într-un permanent ”Pe locuri...fiți gata...” și atât. Startul a fost luat în momentul nașterii. Doar mintea noastră crează ideea de competiție continuă, asezonându-se și cu scuze de genul ”trebuie”, ”e obligatoriu” sau alte ”otrăvuri” mentale, uitând că singurul ”trebuie” acceptat în viață este de a avea grijă de noi, de corpul fără de care nu putem exista aici, pe Terra.
Fiind într-o competiție continuă cu himerele create de mintea proprie, sau însușite de la televiziune, corpul uman nu mai are cum și când să își refacă resursele. Se trăiește, aproape tot timpul, pe ”marginea prăpastiei”.
Oamenii stresați sunt guvernați de frică. Suprarenalele pompează non-stop adrenalină, pentru a face față. Ei sunt într-o permanentă simpaticotonie : ritm cardiac crescut, respirație accelerată, musculatură a membrelor și vezicii urinare contractată, musculatura netedă a aparatului digestiv relaxată, glicemie crescută.
Dacă nu se ia pauză, corpul începe să-și ”însușească” definitiv manifestările și simptomele simpaticotoniei : palpitații, cu tahicardii paroxistice sau fibrilații, probleme respiratorii, urinări frecvente, constipații sau alte tulburări digestive, diabet, crampe musculare, fracturi, luxații sau alte ”accidente” frecvente datorate contracturii musculare continue, probleme de somn. Toate duc la sindromul de oboseală cronică, pentru că organismul nu mai are resurse, săracul. 

În loc să se ia o pauză, și în agenda aceea zilnică să ne facem și noi loc, să ne hrănim cu ce are nevoie corpul și nu cu ce vrem sau apucăm, să dormim suficient, se iau stimulente în cantități din ce în ce mai mari, până nici acelea nu își mai fac efectul.
Acesta este momentul în care viața generată de frică ”naște” furiile, frustrările, dezamăgirile, nefericirile, se instalează definitiv pesimismul și impresia că ești o victimă a vieții, uitând că tu ești la cârmă și nu altcineva. Atunci suntem supărați pe noi înșine că nu mai suntem ca la 20 de ani. Și, de cele mai multe ori, e vinovat și cel pe care l-am creat după chipul, asemănarea și mintea noastră obosită și nevricoasă : DUMNEZEU!

adulti indigoÎn această fază ajung majoritatea la medic. Că doar de ce să își asume responsabilitatea pentru ”eșecul” cursei numită VIAȚĂ?
Și, în loc de odihnă și o ”retragere” pentru a contempla ”câmpul de luptă” și a schimba tactica, se începe otrăvirea lentă, dar sigură, a ceea ce a mai rămas bun și valabil din corp, cu medicamente.

Și dacă mai are cineva vreun dubiu, vă anunț oficial că acești oameni nu au intenția de a schimba ceva în viața lor. Nu. Chiar dacă asta afirmă. Ei vor doar să revină la forța pe care au avut-o odată, pentru a putea continua același stil de viață care i-a îmbolnăvit! 
Și asta v-o spun ca medic, în urma a ceea ce văd zilnic.

Din această cauză, tratamentul acestei tipologii de pacienți este greoi, pentru că ei vor ca lucrurile să se desfășoare cu viteza și după scenariul lor, chiar dacă majoritatea afirmă contrariul.
Și, la fel ca și la furioși, tratamentul se face doar până când omul începe să-și recapete din forțele proprii, și își poate relua trăirea agitată, că doar nu are timp de altceva.

E bine să se știe că un tratament își face efectul doar o dată, iar dacă este întrerupt și se reia, e posibil ca omul să nu mai simtă vreo ameliorare, ba din contră.

Întreruperea tratamentului și continuarea stilului de viață care a dus la îmbolnăvire amplifică fricile subconștiente, și se poate ajunge la atacuri de panică, situație (prea) des întâlnită în aceste zile, atât la femei cât și la bărbați. Mulți ajung la psihiatru, unde primesc un ”cocktail” de vreo 5 medicamente care te scot din uz și te trec în stadiu...”de plantă”.

Simpaticotonia este și faza în care se depistează întâmplător diferite boli grave, inclusiv cancerul.

Dacă se continuă cu starea de negare a problemelor și încercare de a controla, mai departe, viața, și de a nu comunica nemulțumirile, apar problemele de...tiroidă. Dar despre asta, un material de sine stătător, că sunt prea multe de spus.

Ca și tratament, trebuie, mai întâi, să ne izolăm de lumea agitată, pentru a ne liniști, iar asta face VALERIANA (1-2 tb. o dată, în funcție de tensiunea arterială). Abia apoi mergem mai adânc. 
Supărarea inimii se tratează cu PĂDUCEL (ceai sau pastile), iar sufletul supărat, și îmbufnat că nu e ascultat, îl îmbunăm cu TALPA GÂȘTEI. Și pentru că nu numai inima se supără, ci și alte organe, pacea generală e restabilită de floarea pasiunii - PASIFLORA. Toate acestea se găsesc fie separat, fie în Calmocard de la Fares, sau Passisclerotin de la Hofigal. Lăsați încrâncenările. Ele ne afectează doar pe noi, și nu rezolvă problema. Din contră, o întrețin. 

În caz de tahicardie, atacuri de panică sau alte crize date de încrâncenare, când nu avem la dispoziție nici un medicament, remediu sau ceai, apăsați cu degetele globii oculari, și țineți așa până când simțiți că începeți să vă liniștiți. 

Anxietatea apare atunci când, dintr-un anumit motiv, legătura cu sufletul tinde să se atenueze, ca un semnal de telefon, care dispare. Dar pentru că sufletului nu-i place singur, el strigă, dragul de el, pentru că e speriat că e părăsit. Cu ce putem ajuta un suflet speriat, care îsi strigă nevoile? Cu...SUNĂTOARE, care restabilește legătura cu creierul și ajută la refacerea conexiunilor între neuroni prin producere de neurotransmițători, fără de care creierul ar fi...mut. Și pentru că ”centrala” a pornit, trebuie să știe și celelalte organe că ești hotărâtă să faci pace cu tine, iar pentru asta are nevoie de ambasador. Adică de LAVANDĂ, ce ”îmbracă” organele în liniște pentru a putea primi energia de care au nevoie.


Câteva precizări:

  • primul pas spre însănătoșire este să aplici, tu însuți, sfaturile pe care le împarți cu atâta dărnicie altora;
  • a te menține încrâncenat îți face rău ție și persoanelor apropiate, și nu celor care îți crează disconfortul;
  • orice teorie trebuie urmată de punerea în practică, altfel rămân...simple vorbe;
  • încrâncenarea și încăpățânarea prostească pot duce la moarte. Deci, cum nu ai sorți de izbândă prin continuarea ”sinuciderii”, nu ar fi mai bine să încerci și altă variantă, de exemplu relaxarea?
  • nu te poți însănătoși continuând să duci stilul de viață care te-a îmbolnăvit!
  • nu te răzbuna pe cei apropiați pentru nedreptățile pe care le-ai suferit, și nu le aplica lor același tratament care te-a destabilizat pe tine
  • nu poți avea pretenția să obții liniște și armonie sădind haos și nesiguranță.


Vindecarea înseamnă schimbare. Iar schimbarea e ceva ce lumea vrea să controleze. ”Să fie schimbare, dar nu cum trebuie, ci cum vrem noi!”

Nu fi ca ceilalți. Alege să fii schimbarea în propria ta viață!

Ne reauzim în curând.

dr. Edith Kadar, Arad
23 septembrie, 2012


















6 comentarii:

  1. Acest articol e bine fundamentat si prezentat frumos. Produsul PASSISCLORETIN mi l-a recomandat si mie (pt mama mea) o doamna care a fost multumita de efectele lui.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari! Un articol care m-a atins intr-un mod special. V-am postat articolul pe pagina mea de facebook sub semnatura d-voastra.
    Multumiri

    RăspundețiȘtergere
  3. buna ziua. Fiecare tip de ceai, mentionat in articol se bea timp de 3 luni fiecare..?.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am asa o intrebare. In 1 rind, gasesc Tratamentele naturiste ale Dstra foarte efeciente. Dna Kadar, imi propun sa primesc tratamentul pru Endiometrioza, dintrun alt Articol. De asemenea Vreau sa urmez si Tratamentul in baza de ciaiuri, mentionat mai sus. In vederea corectitudinii vindecarii, CARE TRATAMENT ma sfatuiti sa il urmez mai intii??. de asemenea, la ce adresa de e-mail Va potc contacta? Va multumesc frumos, Alina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Alina, scrie-mi normal ca și cum mi-ai răspunde, deoarece mesajele ajung pe mail în primul rând. Pot să-ți spun că în cazul tău ar fi bine de aflat care este conflictul emoțional pentru a-ți putea răspunde. Nici un ceai sau remediu nu rezolvă definitiv o problemă, dacă nu identificăm cauza emoțională. Scrie-mi, dar nu te aștepta să-ți dau consultații prin corespondență deoarece nu am timp fizic nici să răspund. O zi frumoasă!

      Ștergere

1.- Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

2.- Comentariile anonime NU SE IAU ÎN CONSIDERARE începând din 09 decembrie 2013!!!
Nu te ascunde cu lașitate în spatele rândurilor anonime, ci asumă-ți responsabilitatea răspunsului pe care îl dai.
Tu ştii deja cu cine vorbeşti. Altfel eu aleg să nu îl iau în considerare.
Alege să nu fii un ANONIM în viaţă.

3.- Nu îmi trimite același mesaj de mai multe ori doar pentru că nu-l vezi publicat. Ele îmi vin pe mail și le public sau le răspund când pot. Dacă nu primești răspuns înseamnă că mi-ai pus o întrebare al cărei răspuns fie există deja, deci caută-l, fie este cuprins în material, deci caută-l. Nu sunt răspunzătoare că nu ai răbdare să citești.

Mulţumesc.